Bucuria de a dărui, bucuria de a primi

Crai, loc de reîntâlnire

Atunci când am scris postul anterior mă gândeam foarte serios că va fi ultimul. Socoteam că blogul a fost un instrument care şi-a făcut treaba şi mă puteam dispensa de el. Mai apoi am citit rândurile de mai jos:

Oreste ia mâna surorii sale pentru a porni la drum împreună. Electra întreabă încotro, iar Oreste răspunde:

„Nu ştiu; spre noi înşine. De partea cealaltă a norilor şi a munţilor se află un Oreste şi o Electra care ne aşteaptă. Va trebui să-i căutăm cu răbdare.”

(J.P. Sartre - Muştele)

În plus, chiar am fost pe munte, poate pe cel mai frumos munte din ţară. Într-un fel aşa spun de fiecare dată, însă Piatra Craiului are cu adevărat o magie aparte. Ajunsesem, în prima seară, la un refugiu situat la poalele masivului şi, împreună cu coechiperul meu, ne pregăteam de culcare. Era abia şase, sau mai devreme, dar eram obosiţi şi mare lucru nu mai era de făcut. Am mai rămas singur pe afară, priveam creasta unde aveam de gând să ajungem a doua zi şi atunci am înţeles ce înseamnă „dincolo de munte”. Eram singur, mic, sub ireal de albă creastă a Craiului şi mai era şi o linişte de dincolo de lume: doar norii se auzeau în trecere indiferentă.

Vremea şi locul începuturilor 

A doua zi îi spuneam lui Ciprian: „Ce activitate absurdă să pui nişte apă şi mâncare într-un rucsac şi să urci neştiut de nimeni pereţii de stâncă!” După un timp şi multă transpiraţie, tovarăşul meu îmi răspunde, dovadă că nici lui nu-i stătea mintea doar la căţărat şi gâfâit: „Cred că ştiu de ce urcă oamenii pe munte – au nişte probleme acasă, le lasă acolo dar efortul de aici îi face mai puternici. Aici nu poţi da înapoi, nu ai unde te întoarce.” Ştiam ce spune şi i-am răspuns cu o vorbă de-a lui Noica: „Când nu poţi să continui o idee trebuie să urci un deal. Piedica interioară se învinge creându-ţi o piedică exterioară.” Am râs amândoi, eu mulţumit de vorba înţeleaptă scoasă la momentul potrivit iar Ciprian de faptul de a fi fost frate de gând cu marele filosof. Adevărul este că fiecare se află acolo pentru propriul său motiv. Am văzut oameni care păreau că urcă muntele doar pentru a-şi etala echipamentul impecabil. Eu le ştiam însă pe ale mele, aflate în seara trecută: mă aflam pentru mine, departe de oricine şi de orice, doar cu o realitate stranie prin frumuseţea ei şi tocmai de asta cu atât mai străină. Lăsat singur pe Pământ, mai singur decât Adam la facerea lumii. Atunci înţelesesem de ce mă aflu eu acolo: ca să mă găsesc, neagăţat de nimic, nesprijinit de ceva, imponderabil. Tocmai cum spunea Sartre.

Răspunsul meu de această dată a fost – altădată va fi fost altul, altădată va fi poate diferit – regăsire în bucurie şi efort (găsesc tot mai des cuvântul „travaliu” când se face referire la această stare).

Pe drum, ca o confirmare, în minte, apăreau obsedant câteva versuri:

Dragostea de după dragoste

Derek Walcott

Va veni un timp

când, cu bucurie

îţi vei da bineţe ajungând

acasă, privindu-te în oglindă

şi fiecare va zâmbi la salutul celuilalt

***

şi vei spune, ia loc. Mănâncă.

Vei iubi din nou pe străinul care ai fost.

Dă-i vin. Dă-i pâine. Dă-i înapoi inimii

inima, străinului care te-a iubit

***

întreaga sa viaţă, pe care l-ai uitat

pentru altul, care te ştie pe de rost.

Adună scrisorile de pe raft,

***

fotografiile, notiţele scrise la disperare,

desprinde propria imagine de pe oglindă.

Ia loc. La festinul care e viaţa ta.

Oglinzi şi oglindiri

Este un loc aproape comun că nu ne putem cunoaşte decât prin ceilalţi. Ceilalţi care devin astfel o oglindă a noastră. Ce se întâmplă atunci însă când chipul pe care-l arată oglinda este hidos? Când, printr-o întâmplare, observi deodată cum te văd alţii iar imaginea lor de acolo nu are nimic de a face cu ceea ce ai fi vrut tu să oferi. Atâta timp cât te nemulţumeşte imaginea, ce este de făcut? Spargi oglinda? Te schimbi? Te faci că nu ai băgat de seamă şi mergi liniştit mai departe?

Cu siguranţă nu te schimbi în funcţie de ceea ce îţi arată imaginea oglindită în ceilalţi - ajungi un clovn, o paiaţă, o marionetă. Dar e bine să te uiţi adâncit şi preocupat în sticla lucitoare poate într-adevăr este ceva acolo care oglindeşte ceva ce nici măcar tu nu ai văzut. După care să mergi, nu foarte liniştit, mai departe.

Negoiul Unguresc, Călimani

Cum spuneam, am fost la munte. Şi mi s-a dat o foarte usturătoare lecţie de solidaritate. Mai curând de reală lipsă de solidaritare. Pe drept cuvânt mi s-a reproşat că nu mă gândesc la Grup, la ceilalţi. Recunosc că aşa este; sunt, foarte probabil, un singuratic. Am fost îngrijorat de o singură persoană de care mă simţeam responsabil şi care era foarte posibil de a se afla în situaţia de a avea nevoie de ajutor. (Nu avea echipament, a ajuns pe creastă aproape întâmplător datorită inclusiv mie etc.) Din când în când am întrebat dacă e OK, dacă are nevoie de ajutor, uneori mi l-a cerut şi cam atât. Recunosc faptul că am carenţe uriaşe la capitolul solidaritate dar mai cred că o mână omenească, reală, caldă ori un băţ de tracking dat celui care are nevoie în momentul în care are nevoie face mai mult decât o grijă vagă, difuză şi care nu angajează cu nimic. 

Poate voi mai reveni asupra ieşirii din Călimani, dar în niciun caz cu un jurnal. O relatare fidelă şi luminoasă a ceea ce a fost găsiţi, cu voia autoarei, aici.

Nori, munţi, linişte, veşnicie

Câteva fotografii din Făgăraş. Doar cu cer, munte şi cu nori. Parte din ele exilate, din fericire, de pe Carpaţi. org. Aparatul nu este performant dar sper că reuşeşte să transmită emoţia de pe creastă.

Mare alpină

Mare alpină

Tot felul de nori: paşnici ori ameninţători

Soarele reuşeşte să-şi facă loc cu ceva dificultate

În ciuda aparenţelor, vremea a fost frumoasă. Oricum, la munte nu poate fi vorba de vreme urâtă aşa cum se vede şi în fotografii. Dacă norii au acoperit adesea peisajul, mai ales spre nord, înspre Ardeal, ei au oferit un spectacol greu de descris în cuvinte. De fapt nici aparatul foto nu reuşeşte să facă mare lucru în acest sens. Senzaţia de a fi deasupra plafonului de nori este deosebită, fiind foarte apropiată de cea a zborului.