Pot face asta?

Nu am nicio problemă atunci când pot face ceva şi, ca urmare, nu simt nevoia să despic firul în patru. Problema apare atunci când spun (fac o afirmaţie - epistemologic) sau constat (o realitate - ontologic) că nu pot face ceva. Care este cauza pentru care eu nu pot face ceea ce îmi doresc? În principiu, pot fi două tipuri de obstacole - interne sau externe. Interogativ, ca român îmi exprim curiozitatea asupra subiectului într-un singur fel: „Pot pot face asta?” Limba engleză, mai subtilă, face diferenţa între cele două tipuri de putinţă:

Can I do this?  posibilitatea interioară, personală de a face ceva (Sunt în stare să o fac?)
May I do this? posibilitatea exterioară, permisiunea de a face ceva (Am voie să o fac?)

Această diferenţă este doar un prim nivel al analizei, de mare ajutor totuşi. În faţa unei sarcini este nu doar util ci foarte necesar să determini tipul de obstacole care-ţi stau împotrivă (Este şi o „rugăciune” care spune ceva de genul „Ajută-mă Doamne să deosebesc cele ce stau în puterea mea de cele care nu stau în puterea mea”) pentru a mobiliza tipul adecvat de resurse.
„Nu pot urca pe munte” pentru că nu am antrenament/voinţă etc. sau pentru că nu am munte/echipament/permisiunea cuiva de care depinde acest demers. Deşi nu avem, ca vorbitori de limbă română, verbe diferite, suntem în general conştienţi de aceste nuanţe. O problemă apare atunci când se face confuzie între „can” şi „may”. Sociologic, atunci când regulile, tocmai cele care fac obiectul permisiunii şi care prin esenţa lor sunt exterioare individului - au existat înainte de naşterea sa şi vor fi şi după ce el va muri - sunt interiorizate. Când ceva impus devine al meu. Presupunând că ar exista un munte sfânt - de fapt el chiar există... - care nu poate fi călcat de anumite persoane stabilite printr-un regulament, un membru al acestei categorii va spune că nu poate urca pe munte şi el chiar nu poate dar nu pentru că nu ar fi în stare ci pentru că nu i se dă voie să o facă. În astfel de situaţii este de ajutor să faci un pas înapoi din fiinţa socială care eşti pentru a vedea în numele cui vorbeşti atunci când exprimi neputinţa: al tău personal sau al comunităţii din care faci parte. Dacă chiar nu poţi sau nu ţi se dă voie să faci ceea ce altfel ai putea. Mai departe e alegere personală, de această dată în cunoştinţă de cauză.