Râsul salvator

Am pe aici, chiar nu am timp să caut, dar am să revin, un citat din „Numele trandafirului” al lui Umberto Ecco. Acolo, un personaj a ucis câţiva oameni şi a dat foc unei lumi, pentru a ascunde o carte a lui Aristotel despre râs. Pentru ce era aşa de importantă cartea? Pentru că dacă profanii ar fi pus mâna pe lucrare, şi-ar fi permis să râdă de toate şi de tot, ajungând să râdă până şi de Dumnezeu. Atunci totul ar fi fost pierdut. Lumea, aşa cum o ştim noi, ar fi fost pierdută. În cartea lui Ecco personajul respectiv este cel negativ, fanaticul iraţional iar personajul luminos este adeptul raţiunii, cel care foarte ades râde.

Bucuria dezolării

Mi-am băut cafeaua pe balcon în timp ce nelipsitele şi nenumăratele ciori zburau alene spre răsărit. Am îngheţat instantaneu şi am dat să intru, dar mi-a trecut prin minte: „Azi-mâine vine primăvara şi cine ştie când şi dacă mai am parte de un ger atât de pur?” Dublat de un stol de ciori atât de dezolant?