Cărarea pierdută

Nevoit fiind să recuperez un citat, am pornit în căutarea lui. Eram atât de sigur pe acele cuvinte şi pe sursa lor, încât mi s-a părut un lucru neînsemnat. Totuşi, pe măsură ce nu ajungeam la stropul de înţelepciune, care ulterior s-a dovedit a fi aproape o festă a memoriei, aşadar îmi aparţinea întrutotul, activitatea de research devenea tot mai aprofundată. Aşa am ajuns la cartea din care bănuiam că provine citatul, ale cărei pagini (vorba vine, fiind vorba de o variantă electronică) erau generos subliniate în lung şi în lat. Aproape nu era pagină care să nu aibă urma interesului meu de altădată. Mai mult, am găsit şi o fişă cu citate, cu câteva pagini bune extrase din respectata lucrare. Nu importă că nu am găsit citatul - cel puţin nu în forma în care-l prezentam eu - dar surpriza mare a fost că aproape nimic din ceea ce citeam, nu mai avea înţeles pentru mine. Tot ceea ce altădată erau borne de orientare, acum erau vorbe goale, lipsite de sevă şi de substanţă. Nu mai spuneau nimic: „aramă sunătoare şi chimval răsunător”. 

Fiind o carte importantă (a literaturii universale, nu vorbesc aici de „Harap Alb”), adică una care are valoare „absolută”, „obiectivă”, am rămas surprins. Mă uit spre bibliotecă - cea fizică, cu atât mai mult cea virtuală - şi văd transformându-se în nisip. A existat doar atâta timp cât eu am pus ceva în cărţile acelea. Mi-au vorbit cât timp am avut urechi să le ascult. Dacă eu am asurzit, au tăcut şi ele. 

Cum se întâmplă asta? Ai mers pe un drum care dispare la un moment dat, dar e vorba de cărarea pe care ai parcurs-o deja. Există o teorie a cunoaşterii conform căreia ne schimbăm ideile aşa cum se repară o corabie care navighează ani în şir. Schimbăm scândurile pe măsură ce se uzează, până când, la un moment dat, corabia e cu totul alta decât cea care era la început. Mă întreb şi eu odată cu grecii: este aceeaşi corabie sau alta? Dacă barca e alta şi hărţile, şi valurile, şi porturile sunt altele, aceleaşi fiind.

Oricum ar fi, drum este doar înainte.