Nici nu mai ştiu dacă a bătut la uşă atunci când a intrat. Cuvântul bun pentru apariţia ei este „intempestiv”. Îmi vedeam de treabă în linişte, împreună cu un creion şi acompaniat doar de gândurile mele când deodată, parcă, s-a rupt un baraj şi în cameră a intrat un torent de bucurie şi de lumină. Pentru o clipă, totul petrecându-se atât de repede, m-am aflat în două lumi: din una nu plecasem, în alta nu ajunsesem. Cam ca atunci când fulgeră şi vezi pentru scurt timp nevăzutul. Acum contemplam interiorul şi exteriorul în acelaşi moment. Eu-l şi lumea. Acum, în cunoştinţă de cauză, fără atitudini construite, prefabricate, nu mi-a mai plăcut tot ceea ce se revărsa peste mine. Nu că altădată m-aş fi dat în vânt după ce acest „afară” oferea, dar măcar îi ofeream acestei lumi acelaşi nivel de demnitate existenţială ca şi celeilalte: „este şi asta o lume!” spuneam. Ei bine, nu am nevoie de „bucuria şi lumina” primite cadou, de hrana mai mult sau mai puţin spirituală digerată de altul, de înţelesuri care să nu fie mai întâi înţelese de mine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu