Ce se află dincolo de noi? În general, la această întrebare există două răspunsuri: unul realist şi un altul constructivist. Cel dintâi spune că ceea ce este în afara noastră are o existenţă proprie, independentă de a noastră de care noi luăm act prin simţuri. Un munte este un munte, o persoană este o persoană care face ceea ce-i trece ei prin cap, piatra e acolo şi dacă dăm cu piciorul în ea, ni se opune. Constructiviştii spun că ceea ce ni se pare că ar fi în exterior nu ar fi astfel fără participarea noastră. Noi, fiecare, cu mintea noastră, participăm la construcţia realităţii aşa încât nimic nu există în sine ci lumea este cumva „colorată”, „însufleţită” prin participare colectivă în cursul căreia interpretăm lumea.
Trei cercetători* în domeniul calculatoarelor şi-au ridicat problema cum ar trebui să fie proiectate acestea în funcţie de cele două concepţii socio-filosofice. În cel dintâi caz, un robot care acţionează după principii realiste, ar trebui să citească cât mai exact lumea exterioară şi să acţioneze în funcţie de aceasta. De exemplu, prin intermediul unor senzori, ar putea fi făcut să citească emoţiile de pe chipul uman şi să acţioneze în funcţie de acestea. Pentru un calculator „realist” lumea este una singură, nenegociabilă şi aceasta este citită.
În cealaltă interpretare, construcţionistă, lumile sunt multiple. Fiecare grup interpretează - poate interpreta - lumea în funcţie de nesfârşiţi parametri iar sarcina unui calculator nu va fi deloc uşoară să ofere răspunsurile corecte. Reluând exemplul de mai sus, emoţiile şi exprimarea lor depind de cultură, de starea unei persoane, de reguli de politeţe etc. Aici nu mai este vorba de a citi lumea, ci de a o intepreta.
Autorii articolului consideră că cele două lumi nu sunt opuse şi poate fi găsit un teren comun al lor. Acesta ar fi, cel puţin în cazul calculatoarelor, analiza contextelor posibile şi transformarea acesteia într-o resursă care poate fi exploatată. Lumea nu mai este unică - aşa cum era în paradigma realistă - dar construcţia lumii nu este una „poetică”, ci pragmatică a, de exemplu, alegerii celei mai bune presupuneri.
Cumva, acesta este procesul aplicat, în grade variate de noi, oamenii: Ne mişcăm într-o lume presupus reală (componenta realistă) asupra căreia lansăm permanent ipoteze lansate din interpretarea ei (componenta constructivistă). Până la urmă ar rezulta din ajutorul dat de modelul calculatoarelor că cele două concepţii nu există în stare pură decât poate în cazuri patologice.
Jocul de şah, Elaborarea unei teorii ştiinţifice.
Oulasvirta, Tamminen, Höök - Comparing Two Approaches to Context: Realism and Constructivism
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu