Asumare: ca şi când

Trenul nu are nicio vină, nu are niciun merit

«...însă faptul de a avea o modestă, uneori inexistentă constribuţie la construcţia propriei vieţi nu anulează responsabilitatea pe care o avem. Dacă anulăm asta şi dăm vina pe frunze, astre, şireturi, ceilalţi, soarta însăşi, chiar că nu mai rămâne nimic. Nu mai contează pentru ce am spus un cuvânt care ne-a schimbat viaţa, contează că l-am spus şi suntem obligaţi să ni-l asumăm. Vrem nu vrem, cu regrete sau cu bucurie. E un cuvânt „greu” ăsta: „asumare”. Este „ca şi când” - ca şi când am fi liberi, ca şi când am fi responsabili, ca şi când am şti despre ce e vorba în lume. Nu găsim nici un înţeles în lume şi dăm cu banul, atunci trebuie să ne asumăm lipsa de înţeles şi datul cu banu şi să acţionăm în consecinţă; avem iubirea ca Stea Polară, atunci ne-o asumăm şi dormim pe bancă până apare omul acela, pentru că aşa trebuie făcut. Lucrurile ultime, de la care pornesc toate, nu sunt, dar sunt ca şi cum ar fi. Şi trebuie să ni le asumăm, să le adoptăm ca şi când ar fi copiii noştri chiar dacă sunt ai altora: credinţe, religii, societate etc..

Iar blestemul alegerii e cel mai bun lucru pe care-l avem, până la urmă. Ce ne-am face fără el, cum am merge mai departe? Ce rost ar mai avea să ţinem ochii deschişi?»