Suntem condamnaţi la libertate.
Nu avem cum să i ne sustragem pentru că însăşi sustragerea înseamnă asumarea şi exercitarea libertăţii. Uzual, se consideră că atunci când nu faci nimic, accepţi nelibertatea, oricum s-ar numi ea. Dar şi atunci acţionezi, din diferite motive, într-o anumită direcţie, cea a imobilităţii. În orice situaţie există cel puţin două alternative şi atunci expresia sub care adeseori ne ascundem „nu se poate altfel” nu are sens. Este doar o autoamăgire, atunci când nu e de-a dreptul o preferinţă.
Or, dacă nu ne putem sustrage libertăţii, ea se poate transmite pedagogic altora? Nu poţi învăţa libertatea pentru că ea fiind cosubstanţială existenţei, este ca şi cum ai învăţa pe cineva să respire. Dar cred că poate fi transmis altceva. Libertatea, până la urmă, este un concept abstract, prea vag şi, în lumina celor de mai sus, prea extins pentru a fi operaţional. Este filosofie pură. Idee platonică. Dar libertatea are o serie de caracteristici intrinseci şi este ameninţată de pericole foarte concrete care pot fi cunoscute practic. Iar în acest sens, da, poate exista o pedagogie a libertăţii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu