sâmbătă, 25 februarie 2012

Tentaţia completitudinii

„Oricărui fenomen, sau element, sau eveniment logic, ca şi judecăţii care îl gândeşte, propoziţiei care îl exprimă sau semnului care îl simbolizează: lui e, de exemplu, trebuie să-i fie asociat întotdeauna, structural şi funcţional, un antifenomen, sau antielement, sau antieveniment logic, şi deci o judecată, o propoziţie, un semn contradictoriu: non-e sau e; şi într-un asemenea mod, încât e sau e nu vor putea fi niciodată mai mult decât potenţionalizate prin actualizarea lui e sau e, nu făcute să dispară, astfel ca e sau e să-şi fie suficiente lor înşile într-o independenţă şi deci o noncontradicţie riguroasă - ca în orice logică, clasică sau de altă natură, care se întemeiază pe atotputernicia principiului noncontradicţiei. Acest postulat, pe care l-am exprimat, de bine de rău, prin cuvinte şi fraze şi care nu poate fi definit corespunzător decât prin formulele simbolice de mai jos, conţine proprietatea lui e şi e de a se actualiza şi potenţializa alternativ şi într-un asemenea mod, încât actualizarea unuia determină întotdeauna şi obligatoriu potenţializarea celuilalt.” 
(Stéphane Lupasco - Logica dinamică a contradictoriului)

„De bine, de rău” am copiat acest text. În spatele acestei străduinţe a filosofului de a exprima în cuvinte ceea ce ştie să descrie mai bine în simboluri logice, se află (cred eu) intuiţia că lumea este un întreg. Este rotundă, în tot ceea ce are ea, bun şi rău, viu şi mort. Simplu, dintr-o privire, cam aşa:


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu