Incompetenţă

Cum îi spui unui copil, mai ales copilului tău, că lumea este altfel decât şi-a imaginat-o până acum? Că nu este fundamental bună şi nici frumoasă, că binele nu învinge întotdeauna, că întâlneşti nedreptăţi la orice pas şi că şansele ca acestea să fie echilibrate cumva, cândva, tind către 0? Cum să-i explici copilului tău, înainte de a se confrunta cu ele, că răul şi suferinţa fac parte din universul nostru uman şi că a le alunga pe acestea - perfect posibil - înseamnă a amputa existenţa? Cum să spun, când nici eu nu înţeleg mereu această stranie alchimie, că răul este (şi) bun? Mai mult, confuzia trece dincolo de etic, în estetic - răul, suferinţa, absenţele, dezechilibrele, sunt (uneori, măcar atunci când sunt transfigurate în artă) frumoase? Cum să-i spun lui, când nici mie nu-mi este foarte clar, cum toate trec toate din unele în altele, transformându-se şi rămânând ele însele? Poate la acestea există o soluţie: înţelegere şi nu judecată (evaluare).