Filosoful Thomas Nagel, analizând moartea, ajunge la concluzia că aceasta are un caracter tragic pentru că ne privează, pe scurt, de viaţă. Mai complex, moartea ne privează de toate posibilităţile care (se pare că) le avem în orice moment al vieţii iar tocmai secţionarea acestui flux al posibilului produce sentimentul de suferinţă pe care îl resimţim în faţa morţii - noastre, a altuia, în general. Aşa cum ne-a obişnuit, Nagel nu răspunde la această problemă, mulţumindu-se să o ridice, dar totuşi pare că îi aprobă pe cei care gândesc astfel. Atitudinea tragică în faţa morţii este îndreptăţită pentru că acest eveniment răpeşte ceea ce am fi putut trăi dacă respectivul act nu s-ar fi petrecut.
Şi totuşi, (în alte condiţii) am fi trăit ce? Cum?
În fiecare zi şi în fiecare clipă suntem graţiaţi din faţa plutonului de execuţie şi avem încă o şansă să trăim posibilităţile vieţii. În fiecare clipă păcălim moartea şi în loc de a ne striga victoria, ne gândim că „dacă aş fi trăit o mie de ani...”, sau alte variante care ne otrăvesc ultimele numărate clipe.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu