„Tot aşa şi în geometrie. Când eu pun postulatul acesta, că
printr-un punct exterior unei drepte nu pot să duc decât o paralelă, însemnează
că eu nu vreau să duc decât o singură paralelă, însemnează că spaţiul acesta cu
care lucrez eu este spaţiul în care nu se poate duce decât o paralelă.
Apoi, spaţiul în sine nu este nici cu o paralelă, nici cu
mai multe paralele printr-un punct exterior al unei drepte, ci spaţiul este aşa
cum îl creăm noi.
Eu lucrez cu geometria euclidiană. D-voastră ziceţi că
aceasta este geometria care se aplică realităţii. Dar toate geometriile se
aplică realităţii. Credeţi că geometria bidimensională sau unidimensională nu
se aplică realităţii? Sunt anumite domenii în cari nu se poate lucra decât cu
geometria unidimensională şi unde cu geometria euclidiană nu se poate face
nimic. Vasăzică, această matematică nu reprezintă realitatea, [ci] este o
structură a realităţii şi un instrument de lucru.
Dar ziceţi d-voastră: geometria euclidiană este intuitivă, o
înţelegem şi noi. O înţelegeţi tot aşa de puţin cum înţelegeţi şi pe celelalte.
Noi trăim în mijlocul a o mulţime de cestiuni cu cari ne-am obicinuit, [dar] pe
care nu le înţelegem deloc.
[…]
Şi atunci, toată construcţia aceasta a geometriei, pe care
noi o punem deasupra lumei, nu este făcută din fapte reale, din fapte de
observaţie, ci din fapte pe cari noi le creăm prin voinţa noastră şi prin
condiţiunile pe cari le punem la început acestui edificiu al geometriei: un
postulat îl pune o geometrie, altul îl pune altă geometrie, dar stă la libera
mea alegere ca să pun un postulat sau altul.
Încă ceva: postulatele nu sunt nici ele mărginite, nu sunt
un lucru în realitate. Eu vreau să văd un lucru într-o anumită culoare, pun
ochelari verzi, roşii, albaştri, negri. Există sticle verzi, roşii, albastre,
negre şi numai din posibilităţile sau sticlele cari există în realitate aş
putea eu să-mi fac ochelari. Prin urmare, realitatea mă condiţionează oarecum
într-un fel, în chipul meu de a vedea un lucru. Postulatul însuşi nu este
condiţionat de realitate, ci este pur şi simplu o creaţiune a mea.”
(Nae Ionescu - Curs de teorie a cunoaşterii)
Uităm adesea că lumea în care trăim nu este Lumea, ci una particulară, aşa cum noi o construim. Suntem convinşi de unele adevăruri, de parcă chiar ar exista, dar ele există numai în lumea în care am permis să existe aceste adevăruri. Aşa cum în dialogurile dintre credincioşi şi atei, Dumnezeu este prezent sau absent pentru că nu are cum să fie/să nu fie altfel în funcţie de culoarea sticlei ochelarilor pe care fiecare îi are pe nas. Aşadar atunci când se spune „nu se poate”, nu se poate este valabil, adevărat doar într-o lume particulară.
Mai departe, spune Nae Ionescu, odată formulat un postulat - printr-un punct exterior unei drepte se poate duce la ea o singură paralelă sau Dumnezeu există - din el decurg o mulţime de consecinţe, consecinţe care construiesc, descriu, lumi care pot să fie doar într-un singur fel şi nu în altul - suma unghiurilor unui triunghi are 180° sau femeia a fost creată din coasta lui Adam. Apar, cum spunea Yalom, constelaţiile în cunoaştere, structurile de acum independente de noi, în care lucrurile nu pot să stea altfel decât stau.
Se poate imagina situaţia în care se porneşte de la starea de libertate maximă în care sunt liber să aleg orice postulat, dar care, odată ales, îmi va limita la maxim acţiunile care trebuie desfăşurate doar sub semnul acelui postulat. Ca şi când ai fi într-o intersecţie: poţi alege orice stradă, dar odată aleasă una vei putea merge doar pe străzile care se deschid de aici nu şi pe altele care se deschid din celelalte străzi principale. Rămâne discuţia în ce măsură suntem liberi să ne întoarcem în intersecţie, să ne schimbăm postulatul, principiul de funcţionare în virtutea căruia trăim.
Mai departe, spune Nae Ionescu, odată formulat un postulat - printr-un punct exterior unei drepte se poate duce la ea o singură paralelă sau Dumnezeu există - din el decurg o mulţime de consecinţe, consecinţe care construiesc, descriu, lumi care pot să fie doar într-un singur fel şi nu în altul - suma unghiurilor unui triunghi are 180° sau femeia a fost creată din coasta lui Adam. Apar, cum spunea Yalom, constelaţiile în cunoaştere, structurile de acum independente de noi, în care lucrurile nu pot să stea altfel decât stau.
Se poate imagina situaţia în care se porneşte de la starea de libertate maximă în care sunt liber să aleg orice postulat, dar care, odată ales, îmi va limita la maxim acţiunile care trebuie desfăşurate doar sub semnul acelui postulat. Ca şi când ai fi într-o intersecţie: poţi alege orice stradă, dar odată aleasă una vei putea merge doar pe străzile care se deschid de aici nu şi pe altele care se deschid din celelalte străzi principale. Rămâne discuţia în ce măsură suntem liberi să ne întoarcem în intersecţie, să ne schimbăm postulatul, principiul de funcţionare în virtutea căruia trăim.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu