O mână de ajutor din partea roboţilor

Ce se află dincolo de noi? În general, la această întrebare există două răspunsuri: unul realist şi un altul constructivist. Cel dintâi spune că ceea ce este în afara noastră are o existenţă proprie, independentă de a noastră de care noi luăm act prin simţuri. Un munte este un munte, o persoană este o persoană care face ceea ce-i trece ei prin cap, piatra e acolo şi dacă dăm cu piciorul în ea, ni se opune. Constructiviştii spun că ceea ce ni se pare că ar fi în exterior nu ar fi astfel fără participarea noastră. Noi, fiecare, cu mintea noastră, participăm la construcţia realităţii aşa încât nimic nu există în sine ci lumea este cumva „colorată”, „însufleţită” prin participare colectivă în cursul căreia interpretăm lumea.
Trei cercetători* în domeniul calculatoarelor şi-au ridicat problema cum ar trebui să fie proiectate acestea în funcţie de cele două concepţii socio-filosofice. În cel dintâi caz, un robot care acţionează după principii realiste, ar trebui să citească cât mai exact lumea exterioară şi să acţioneze în funcţie de aceasta. De exemplu, prin intermediul unor senzori, ar putea fi făcut să citească emoţiile de pe chipul uman şi să acţioneze în funcţie de acestea. Pentru un calculator „realist” lumea este una singură, nenegociabilă şi aceasta este citită.
În cealaltă interpretare, construcţionistă, lumile sunt multiple. Fiecare grup interpretează - poate interpreta - lumea în funcţie de nesfârşiţi parametri iar sarcina unui calculator nu va fi deloc uşoară să ofere răspunsurile corecte. Reluând exemplul de mai sus, emoţiile şi exprimarea lor depind de cultură, de starea unei persoane, de reguli de politeţe etc. Aici nu mai este vorba de a citi lumea, ci de a o intepreta.
Autorii articolului consideră că cele două lumi nu sunt opuse şi poate fi găsit un teren comun al lor. Acesta ar fi, cel puţin în cazul calculatoarelor, analiza contextelor posibile şi transformarea acesteia într-o resursă care poate fi exploatată. Lumea nu mai este unică - aşa cum era în paradigma realistă - dar construcţia lumii nu este una „poetică”, ci pragmatică a, de exemplu, alegerii celei mai bune presupuneri.
Cumva, acesta este procesul aplicat, în grade variate de noi, oamenii: Ne mişcăm într-o lume presupus reală (componenta realistă) asupra căreia lansăm permanent ipoteze lansate din interpretarea ei (componenta constructivistă). Până la urmă ar rezulta din ajutorul dat de modelul calculatoarelor că cele două concepţii nu există în stare pură decât poate în cazuri patologice.
Jocul de şah, Elaborarea unei teorii ştiinţifice.

Oulasvirta, Tamminen, Höök - Comparing Two Approaches to Context: Realism and Constructivism

NonGravity

Un film despre cum americanii iau o idee bună şi o îngroapă în tehnologie. Un film despre centrul de greutate acolo unde nu există gravitaţie, despre ce ai de făcut atunci când nimic nu merită făcut, despre reperul în jurul căruia să te roteşti atunci când totul se învârte. Răspunsurile didactice la întrebarea „Ce cauţi în aceste condiţii?” nu sunt multe: credinţa/Dumnezeu (discrete şi atât de omeneşti simbolurile religioase din film, ca un bord de maşină de la mine din cartier), un om care să-ţi fie alături şi capabil să te ajute, propriul sine, o idee. De fapt răspunsul, care de obicei funcţionează, este acela că în momente de cădere în haos cauţi orice. Doar, aşa cum o spune personajul din film, să vrei să ieşi de acolo.  

Povestea dinăuntru - naraţiunea

Trăim în interiorul unei poveşti. Nu suntem aparate de fotografiat/filmat/înregistrat care doar să preia anumite informaţii, ci acestea sunt integrate într-un scenariu preexistent care descrie pentru noi, într-un mod inconştient, felul în care stau lucrurile. Dacă un obiect, se îndreaptă spre mine etc. eu îi pot estima traiectoria viitoare, momentul şi locul în care mă va lovi. Asta o facem instinctiv şi pare a ţine de fizică, dar avem presupuneri mult mai complexe şi mai subtile - fundamentate pe ceva misterios, „context” - referitoare la comportamentul nostru, al celorlalţi, ce ţin de istorie, astronomie, aproape orice. Dacă suntem plictisiţi, apatici, absenţi etc. suntem astfel pentru că lucrurile stau aşa cum ar trebui să fie; povestea în interiorul căreia suntem decurge conform aşteptărilor. În momentele de surpriză, ceva s-a întâmplat în acest mecansim imaginat: intervine ceva străin, atenţia este trezită şi povestea nu mai este de la sine înţeleasă; ea însăşi este obiect de analiză.

Dezechilibru

Cea mai mare parte a lumii este făcută din ceea ce credem şi mai puţin din ceea ce este. Acest lucru este folosit cu deplin succes de vânzătorii de carduri de credit, în dauna cumpărătorilor lor, şi deloc de cei care vor să aducă pacea pe planetă.