Indiferenţă

„Nu, lumea aceasta, cu tăcerea ei de nepătruns, nu avea nimic ospitalier, îl admitea pe vizitator numai în baza voinţei şi pe garanţia lui, nu-l întâmpina – adică tolera instrusul şi prezenţa lui într-un fel neliniştitor, fără să-şi ia nicio răspundere, iar ceea ce lăsa să se desprindă şi să te învăluie era impresia unei ameninţări liniştite şi elementare, nu chiar a unei duşmănii, ci a unei indiferenţe ucigătoare.” 

„Abia începuse să urce, când, aşa cum prevăzuse, viscolul şi vijelia izbucniră cu toată puterea; era însuşi viscolul care ameninţa de multă vreme, dacă se poate vorbi de „ameninţare” în legătură cu aceste elemente oarbe şi neştiutoare, care nu urmăresc deloc să ne distrugă, ceea ce prin comparaţie ar fi fost destul de mânguitor, ci sunt cutremurător de indiferente în ceea ce priveşte consecinţele acţiunii lor.”

„Cât este de stranie acestă pudoare a făpturii care se retrage în faţa vieţii, ca să crape într-o ascunzătoare - încredinţată pe bună dreptate că nu se poate aştepta din partea naturii exterioare la niciun fel de atenţie, la niciun fel de milă pentru durerea şi moartea ei, după pilda cârdurilor de păsări migratoare care nu numai că nu-şi cinstesc tovarăşele bolnave, ci le gonesc mânioase şi dispreţuitoare, lovindu-le cu ciocul.”

(Thomas Mann - Muntele vrăjit)