M-am despărţit de filosofie atunci când am înţeles că este o sumă de încercări individuale de a ajunge la Adevăr. Toate aceste adevăruri parţiale, individuale, subiective nu conduceau niciunde, erau nişte biete adevăruri aşa cum aproape oricine deţine. Şi atunci la ce bun încă unul ori mai multe în plus, într-o viaţă oricum destul de aglomerată de tot felul de descoperiri, care mai de care „mai fundamentale”. Dezamăgirea aceasta a durat până de curând când am descoperit domenii largi ale ştiinţelor socio-umane bine, consecvent, adânc înrădăcinate în filosofie. Cercetătorii din aceste domenii îl citează generos pe, de exemplu, Kierkegaard cu ale sale adânci intuiţii nu atât ca argumente ci ca pe nişte cunoştinţe ale cuiva care a avut un gen de lampă aprinsă în întuneric şi a „văzut” lucruri care se află acolo. Danezul nu a dorit să convingă pe nimeni, să vândă nimănui nimic, a avut o intuiţie, aşa cum misticii au revelaţii, şi a spus ceea ce a simţit. Alţi oameni simt ce a simţit şi el şi toate acestea duc la o construcţie fundamentată nu pe un adevăr ci pe o intuiţie împărtăşită. Aşa înţeleasă filosofia nu este dezamăgitoare ci este ceea ce este (doar eu s-o fi înţeles, greşit, altfel) fără a încerca să se prefacă a fi altceva: Adevăr, Absolut etc. Şi atâta timp cât nu încerc să o văd, eronat, altceva decât este, pentru mine şi-a redobândit prospeţimea şi savoarea.
... Pe această cale, filosofia e mai aproape de artă, de poezie şi de muzică decât de oricare ştiinţă. Este, pe aici, prin preajmă, un cerc care se închide, împlinindu-se astfel.
... Pe această cale, filosofia e mai aproape de artă, de poezie şi de muzică decât de oricare ştiinţă. Este, pe aici, prin preajmă, un cerc care se închide, împlinindu-se astfel.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu