La ce-i bună cultura

Este în Zorba Grecul o vorbă care spune cam aşa (citez din memorie): decăzusem într-atât încât dacă aveam de ales între o femeie şi o carte, o alegeam pe cea din urmă. Am redescoperit acum - la vârsta mea - plăcerea lecturii. Mă uit atunci când am prilejul la filme şi ascult muzică. În faţa oricărei alte opţiuni aleg lumea semnelor de această natură. Să fi decăzut într-atât, după cuvintele lui Kazantzakis? Adevărul, până la urmă se află în viaţă, în oameni şi apare în urma întâlnirii cu ei. Semnele de adevăr şi de frumos sunt însă atât de firave în oamenii reali, ca firele de aur în râurile din Apuseni, încât îţi trebuie multă răbdare pentru a da nisipul deoparte. De-a lungul timpului au separat aurul de aluviuni alţii pentru noi - filosofi, artişti, oameni de ştiinţă - şi ni-l oferă nouă astăzi în lingouri sub formă de „informaţie”. Tentaţia de a trăi numai printre lingouri de aur este mare: găseşti doar metalul preţios, curat, fără să stai în genunchi şi să speli tone de nisip murdar. Asta-i cultura şi la asta e ea bună.

Totuşi, astfel primit, aurul e nepreţios şi, parcă, nemeritat. E găsit de alţii şi doar livrat ţie. 

Trebuie multă voinţă, răbdare, putere, de a vedea pe malul rece al apei fiecare fir de metal preţios acolo unde, aparent, e doar praf. Iar atunci când le ai pe toate astea, uneori crezi că merită să cauţi pe mai departe. 

Oricum, dacă te dai bătut, lingourile turnate de alţii sunt dincolo şi te aşteaptă.