Turburătoare, vorba aceasta a lui Simmel: „viaţa ca o totalitate de fiecare clipă”. Aşa o văd acum; aşa este. În fiecare ceas simţi că eşti un întreg. Ai goluri, fireşte, dar le cunoşti, deci le-ai umplut într-un oarecare fel. Eşti o fiinţă împlinită. Dar citeşti o carte: cum puteai trăi până acum fără gândurile ei? Legi o prietenie nouă: cum te puteai crede întreg fără ea? Abia acum simţi golul adevărat, golul pe care ar fi trebuit să-l simţi. Dar acum eşti „întreg”. Totalitate de fiecare clipă. Trăim alături unii de alţii, totalitate lângă totalitate, într-o lume care nu totalizează, dar care se totalizează, parcă, în noi. (C. Noica - Jurnal filosofic)
„Turburătoare” aceste cuvinte, despre care, parcă, am mai scris. Tot ce se poate, îmi vin în minte de fiecare dată când descopăr o carte sau un om. Cum spune Noica, eram, cu o clipă înainte, o fiinţă împlinită. Peste o clipă, am realizat că îmi lipsea ceva esenţial şi „abia acum” am devenit complet. Dar e numai o trufie asta, a întregului, a împlinirii. După atâtea experienţe şi constatări că oricând poate să apară ceva sau cineva semnificativ, de la care să afli ceva important, devin mai modest. Nu mai sunt trufaş ca şi când aş fi ajuns vreun moment la sfârşitul cunoaşterii. Nu mai sunt sferic, sau, dacă nu pot trăi altfel, sunt conştient că sfera care sunt poate deveni oricând „mai” rotundă.
Mai spune ceva Noica aici: importanţa întâmplării în viaţă. Citeşti o carte ori cunoşti un om şi totul se poate schimba. Acelaşi filosof spunea la un moment dat: „un zâmbet al existenţei şi totul dobândeşte sens”.
Citind cele de mai sus mi-am amintit de Psdalmul 139...Psalmul meu preferat - care spune ca inainte de a fi fost vreuna din zilele noastre Dumnezeu o planuise deja.
RăspundețiȘtergereCe spui tu mai sus este ca si cum undeva la sfirsitul vietii exista un intreg...dar la nastere omul porneste doar cu scheletul si ceva din ceea ce va deveni persoana de mai tirziu si pe parcursul vietii lacunele, golurile astea se vor umple.
Intilnim si oameni si situatii in viata care nu ne afecteaza- sintem paraleli si indiferenti la existenta lor- dar intilnim pe altii sau situatii pe care simtim ca si cum le-am fi asteptat si ne simtim mai completi si mai multumiti si mai intregi pentruca i-am cunoscut.
Interesant articol.
Interesantă interpretare a gândului lui Noica, una la care nu m-am gândit. „Este ca şi cum” dar nu cred că este tocmai aşa. Din mai multe motive. Ne „perfecţionăm”, ne „rotunjim” continuu (cum spune Ţuţea), fără a deveni vreodată sfere. Şi în ultima clipă, mai putem avea parte de surprize. :) În al doilea rând, există vieţi irosite care par a se îndreapta spre niciunde, doar spre neant. Mai mult, există vieţi ratate spre final aşa încât nu cred că putem întotdeauna egal între senectute şi înţelepciune.
RăspundețiȘtergereCât despre faptul că nu toate ne afectează la fel, această constatare conduce la descoperirea unei hărţi în viaţă: ceea ce ne place, e bun pentru noi etc. lucrurile dezirabile într-un mod sau altul, descriu o cale, un drum, un sens.