Am spus cuiva că m-am schimbat şi acel cineva pune la îndoială realitatea schimbării. Până la urmă, ce înseamnă, cu adevărat a te schimba? În primul rând, un semn, un indicator al schimbării ar fi raportarea diferită la unele repere aşa-zis fixe. De exemplu, există de-a lungul anului nişte sărbători sau evenimente ciclice: Crăciun, Paşte, Revelion. Dacă la Paştele de acum, de exemplu, m-am simţit altfel decât la Paştele anterior înseamnă că ceva în mine s-a schimbat. S-a schimbat fundamental sau doar „ceva”?
Te pune viaţa în posturi identice şi vezi că reacţionezi, instinctiv, la fel. Eşti însă mai înarmat cu o experienţă ale cărei învăţături alegi sau nu să să le activezi. Procesul schimbării este de aceea extrem de subtil. „Era pe când nu s-a zărit, Azi o vedem şi nu e.”, dar recitate cumva invers atunci când e vorba de schimbare.
Sau, cum spunea Nietzsche, tot ce poţi face este să devii doar ceea ce eşti? Să tot dai piei false de pe tine până ajungi la un fel de miez, profund?
Grea problemă, asta a schimbării. Fundamentală astăzi când înfloresc tot felul de teorii motivaţionale şi de reprogramare în sensul dorit.
Constantă în această problemă este capacitatea de a modifica ceva, de a clinti în adâncuri resorturi, de a intra pe cărări proaspete. De a „experimenta” (?). Acuma, cât de „fundamentală” este schimbarea aceasta probabil că e de importanţă secundară atâta timp cât ai abandonat o poziţie nedorită pentru o alta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu