Fiecare îşi găseşte calea în lumea asta încâlcită. Tocmai pentru că nu există reguli general-valabile, avem libertatea să „improvizăm”. Tot omul după cum crede că este mai bine - pentru el, pentru altul, pentru Dumnezeu - în funcţie de ceea ce crede şi în ce crede. Până acum gândeam că aceasta aduce distanţe între oameni, că nu ne putem înţelege unii cu alţii. Dar tocmai această nesiguranţă, această bâjbâială şi continuă căutare fără a şti vreodată cu certitudine că suntem pe drumul cel bun, este elementul comun al nostru, al oamenilor. Suntem cu toţii în aceeaşi barcă, suntem într-o închisoare, condamnaţi la moarte, fără a şti pentru ce vină. Măcar, în timpul în care aşteptăm să ne vină sorocul, să ne facem - cu forţele noastre - traiul cât mai agreabil. E păcat să ignorăm atâtea lucruri frumoase doar pentru că ele (ori noi) sunt efemere sau pentru că nu le vedem rostul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu