Nu sunt un expert în teologie, dar puţinele cunoştinţe, informaţii, date pe care le am în acest domeniu mi-au atras atenţia asupra unei declaraţii a Papei. Coborând din sursă în sursă, se pare că declaraţia a fost, de fapt, următoarea: „Doar faceţi binele şi atunci vom găsi un punct de întâlnire!” a spus Papa Francisc adresându-se ne-creştinilor. Mai mult, el ar fi spus că ateii pot fi mântuiţi (redeemed, în engleză). Cred că prin aceaste declaraţii revoluţionare capul Biserici Catolice nu doreşte să se ridice deasupra tuturor, inclusiv a necredincioşilor, ci să aducă Binele şi Răul acolo unde îi este locul, printre oameni. Dacă mântuirea nu mai este (doar) o problemă de credinţă, ea devine preponderent una de etică. „Faceţi binele!”, indiferent de credinţa pe care o aveţi în suflet, înţeleg eu că spune Papa. Iar atunci, aici, ne întâlnim cu toţii indiferent de credinţă, doar cu portofoliul de fapte săvârşite. Cum şi este normal, îndrăznesc să spun.
Aceasta ar fi partea luminoasă a declaraţiei papale. Totuşi, cred că ea produce frisoane unor teologi creştini, fie ei din Vest sau din Est. Dacă mântuirea nu mai este o problemă preponderent de credinţă, atunci rolul Bisericii de mijlocitor al acesteia scade considerabil. Omul, credincios sau nu, poate să facă fapte bune cu sau fără sprijinul acestei instituţii care decade din poziţia de îndrumător în, cel mult, cea de consilier care eventual „traduce” binele sau răul prin prisma învăţăturilor sfinte. Oricum ar fi, Biserica pierde atuul ei cel mai important, singurul monopol, acela de deţinătoare a mijloacelor care conduc la mântuire. Şi, atât cât mă pricep, puţin, cred că nu este un lucru bun pentru instituţia în cauză.
Prin ceea ce a spus, Papa complică lucrurile pentru creştini care până acum ştiau ce au de făcut în această viaţă. Deodată, cum credinţa nu mai este condiţia necesară a mântuirii, umbra rece a confuziei axiologice a ateilor se apropie şi de credincioşi. Dacă ei iau în serios cuvintele lui Francisc atunci vor trebui să recunoască faptul că, aici, în această lume, lucrurile nu sunt întotdeauna ceea ce par a fi. Absolutul, într-un anumit sens şi din această perspectivă, este încă o dată, ameninţat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu