„Soarta nu era bună, viaţa era plină de toane şi crudă, în natură nu există bunătate sau raţiune. Dar există bunătate şi raţiune în noi, oamenii, cu care întâmplarea se joacă şi noi putem fi mai puternici decât natura şi decât soarta, fie şi chiar numai pentru câteva ceasuri. Şi noi putem fi apropiaţi unii altora, dacă este nevoie, şi ne putem privi în ochi plini de înţelegere şi putem iubi şi trăi consolându-ne unii pe alţii.
Şi uneori, când străfundurile întunecate tac, putem chiar şi mai mult. Atunci putem fi zei, timp de câteva clipe, şi putem întinde mâini poruncitoare şi crea lucruri care nu au existat înainte şi care, dacă sunt zăvorâte, trăiesc mai departe fără noi. Putem construi din sunete şi din cuvinte şi din alte lucruri fragile şi fără însemnătate jocuri şi melodii şi cântece pline de sens şi de mângâiere şi de bunătate, mai frumoase şi mai nepieritoare decât jocurile stridente ale întâmplării şi ale destinului. Îl putem purta pe Dumnezeu în inimă şi, uneori, când suntem plini de El întrutotul, El se poate face văzut prin ochii noştri şi auzit prin vorbele noastre şi poate chiar vorbi altora care nu-L cunosc sau nu vor să-L cunoască.
Nu ne putem sustrage inima vieţii, însă o putem forma sau învăţa că este superioară întâmplării şi că poate privi chiar şi durerea fără să se frângă.”
(Hermann Hesse - Gertrud)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu