marți, 4 iunie 2013

Fericire cu forţa în numele iubirii

„Acesta nu este, desigur, singurul argument împotriva ideii unei guvernări a iubirii. A iubi o persoană înseamnă a dori să o faci fericită. (Aceasta era definiţia pe care Toma d'Aquino o dădea iubirii.) Dar dintre toate idealurile politice, acela de a face oamenii fericiţi este probabil cel mai periculos. El conduce invariabil la încercarea de a impune altora scara noastră de valori «înalte» pentru a-i face să realizeze ce ni se pare nouă de mare importanţă pentru fericirea lor, în scopul, pe care ni l-am propus, de a le salva sufletele. Conduce la utopism şi romantism. Suntem cu toţii convinşi că toată lumea ar fi fericită în frumoasa şi perfecta comunitate a visurilor noastre. Şi fără nicio îndoială că ar fi raiul pe pământ dacă noi ne-am putea iubi cu toţii unul pe celălalt. Însă încercarea de a aduce raiul pe pământ produce invariabil iadul. Ea duce la intoleranţă. Duce la războaie religioase şi la salvarea sufletelor prin Inchiziţie. Iar aceasta, cred eu, se bazează pe o completă neînţelegere a datoriilor noastre morale. Este datoria noastră să-i ajutăm pe cei care au nevoie de ajutorul nostru; dar nu poate fi datoria noastră să-i facem pe alţii fericiţi, de vreme ce aceasta nu depinde de noi, şi de vreme ce aceasta ar însemna de prea multe ori o invadare a intimităţii celor faţă de care avem intenţii atât de binevoitoare. Cerinţa politică a metodelor graduale (opuse celor utopice) corespunde deciziei că lupta împotriva suferinţei trebuie considerată o datorie, în vreme ce dreptul de a avea grijă de fericirea altora trebuie considerat un privilegiu restrâns la cercul limitat al prietenilor. În cazul prietenilor putem probabil să avem un anumit drept să încercăm să impunem scara noastră valorică - preferinţele noastre cu privire la muzică, spre exemplu. (Şi putem chiar simţi că aceasta este datoria noastră de a le deschide o lume de valori despre care credem că poate contribui atât de mult la fericirea lor.) Acest drept al nostru există numai dacă, şi deoarece, ei pot scăpa de noi; pentru că prietenia poate lua sfârşit. Folosirea unor mijloace politice pentru a impune propria scară de valori asupra altora este însă o chestiune diferită. Durerea, suferinţa, injustiţia şi prevenirea acestora, acestea sunt eternele probleme ale moralei publice, «agenda» politicilor publice (...) Valorile «mai înalte» trebuie în genere să fie considerate ca nefiind pe agendă şi trebuie lăsate pe terenul laissez-faire-ului. Astfel, ar trebui să spunem: ajută-ţi duşmanii; sprijină-i pe cei suferinţă, chiar dacă aceştia te urăsc; iubeşte-ţi însă numai prietenii.”
(Karl Popper - Apărarea raţionalismului)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu