Două poveşti despre o aceeaşi întâmplare: un naufragiu urmat de o plutire în derivă, peste Pacific, a unui băiat. Una dintre descrieri este frumoasă, luminoasă şi acolo personajul este însoţit de un tigru care s-a dovedit a fi un alter-ego, inventat pentru a rezista acelei încercări. Traversarea a fost, în această variantă, o călătorie iniţiatică, de cunoaştere de sine şi a lumii. De fapt, „în realitate”, conform celei de a doua variante povestite, lucrurile petrecute au stat cu totul altfel, fiind presărate cu crime şi disperare. Alege care variantă vrei, se vorbeşte de acelaşi lucru, spune personajul, adăugând că tot astfel stau lucrurile şi cu credinţa: Dacă crezi în Dumnezeu, lucrurile dobândesc sens, semnificaţie, frumuseţe. Dacă refuzi să o faci, rămâi în lumea „reală”, rece şi urâtă, neaşteptându-te decât disperarea.
Este aceasta o concepţie des întâlnită, aceea că o lume fără Dumnezeu trebuie să fie neapărat urâtă şi lipsită de sens. Richard Dawkins a fost atât de iritat de această idee că a scris şi o carte - „Magia realităţii” - în care a încercat să arate frumuseţea şi misterul naturii, independente de orice mituri. El ar spune, spre deosebire de Pi, că doar lipsiţi de iluziile care decurg din acţiunea Providenţei, avem ochiul pur deschis spre lume.
Până la urmă, şi lipsa de credinţă este tot o credinţă (crezi că nu este). Nu poţi trăi în afara unor convingeri fundamentale („balamalele” lui Wittgenstein), aşadar, astfel privind lucrurile, suntem identici, credincioşi ori nu, iar orice apreciere axiologică cred că nu-şi are rostul. Mai mult, îl jigneşte pe celălalt, căruia îi dispreţuieşte credinţa în sens şi frumos.
La fel de bine se poate imagina un alt Pi care să fi traversat Pacificul susţinut de un alt gen de credinţă, non-teistă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu