Ascult (atunci când am de ales) acea muzică – ca mai toată lumea, cred – care rezonează cu propria stare de spirit. Îmi acordez, ca un radio, frecvenţa interioară cu cea exterioară a muzicii. Există o muzică a deznădejdii şi o alta a entuziasmului, a bucuriei şi a contemplaţiei, a căutării şi a găsirii. Nu poţi să ai una din aceste stări de spirit şi să asculţi muzica nepotrivită pentru că nu-şi atinge scopul, menirea. E un dezechilibru inutil. Şi atunci înseamnă că muzica, toată pe care o poţi asculta, este acolo, aşteaptă să fie trezită şi pusă în legătură cu melodia din afară. (Ca de obicei, ideea nu-mi aparţine decât prin înţelegerea ei.) Eşti ca un radio care ai, acolo în sine, toate frecvenţele posibile şi aşteaptă doar potrivirea lor cu muzica exterioară, din difuzoare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu