Prima dată am întâlnit termenul de „consilier filosofic” aici dar am crezut că este o licenţă, o metaforă a autorului şi am luat-o, amuzat, ca atare. Era acolo vorba de o persoană care se vindecase de o obsesie practicând filosofia lui Schopenhauer. După ce a constatat succesul demersului său şi eşecul psihologilor şi terapeuţilor care au încercat să îl ajute, decide să devină „consilier filosofic”. Recunoşteam acolo, recunosc mereu rolul curativ al înţelepciunii, cred, pe urmele lui Epictet că „o viaţă are atâta valoare câtă filosofie ai pus în ea iar o filosofie are atâta valoare câtă viaţă ai pus în ea” însă nu mi-am închipuit că această înclinaţie poate deveni cu adevărat o profesie. Nu mi-am imaginat la modul serios că există consilieri care-şi ajută clienţii cu citate din Nietzsche, Schopenhauer, Kant, Confucius, Sartre, Sf. Augustin. Care în loc de canapea au o bibliotecă de filosofie.
Ca unul care am trecut printr-o şcoală care are tangenţă cu acest domeniu, am trasat clar o graniţă între filosofie şi celelalte. „Înţelepciunea” este subsolul în care ar intra rădăcinile unui, mai multor arbori şi la suprafaţă se află Ştiinţele (serioase): psihologia, psihiatria, sociologia, psihanaliza etc. Mi-a căzut (ce expresie!) în mână o carte - Înghite Platon, nu Prozac, Lou Marinoff - care răstoarnă această percepţie, scoate rădăcinile la suprafaţă. Filosofia însăşi este vindecătoare. Nu o crede doar autorul; el este reprezentantul unei profesii care pare foarte onorabilă, cea de consilier filosofic (de această dată fără ghilimele) care se pare că ajută oamenii să devină ei înşişi.
Încă nu am citit-o dar entuziasmul născut la răsfoirea ei m-a făcut să scriu aceste rânduri. A fost cu adevărat o surpriză întâlnirea cu „Înghite Platon...”. Aproape la fel de revelatoare ca întâlnirea cu un om. Nu cu un om dar cu un prieten vechi m-am întâlnit aici, autor din care am găsit citate cuvintele:
„Omul nu poate avea voinţa a nimic până când n-a înţeles că trebuie să nu se bazeze pe nimeni în afară de el însuşi; că este singur, abandonat pe pământ, în mijlocul infinitelor sale responsabilităţi, lipsit de ajutor, fără altă ţintă în afara celei pe care şi-o fixează singur, fără alt destin în afara celui pe care şi-l făureşte singur pe pământul acesta.”
(J.P. Sartre)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu