Trăim într-o lume ciudată în care individul nu mai găseşte scopuri de a trăi, paradoxal, tocmai prin abundenţa de scopuri oferite prin excesiv de multe canale. Prin retragerea treptată a sacrului din vieţile noastre şi prin eşuarea ştiinţei în a oferi soluţii solide existenţei omul contemporan pare a trăi o dramă a derivei. Permanenta căutare a scopului vieţii, printre altele, dar şi a binelui, adevărului ori justului etc. este o constantă a umanităţii însă în vremea din urmă Răspunsurile lipsesc parcă mai mult tocmai în pofida proliferării răspunsurilor parţiale şi efemere.
O soluţie este propusă de practicienii unei noi profesii, care-şi trage însă rădăcinile din a doua meserie ca vechime din lume, cea de filosof. Consilierii filosofici, căci despre ei este vorba, chiar există şi înearcă să convingă că au soluţii la multe din problemele oamenilor sănătoşi care însă trăiesc într-o lume bolnavă. Filosofia a fost transformată de către aceşti profesionişti într-o metodă de ajutorare şi autoajutorare cu o funcţie călăuzitoare în viaţa oricui înclinat cât de cât către ceea ce se află în spatele a ceea ce vedem, auzim, atingem. În Înghite Platon, nu Prozac Lou Marinoff sugerează că atâta timp cât fiecare îşi trăieşe viaţa în virtutea unei filosofii personale, aceasta pote fi responsabilă uneori şi de problemele cu care ne confruntăm. Atunci înţelegerea propriei filosofii şi schimbarea acesteia sunt necesare. De ajutor în acest demers ar fi şi cunoaşterea înţelepciunii trecute reflectate în operele marilor gânditori însă esenţial este, şi autorul insistă asupra acestui element, efortul individual de construire a unui „cadru al controlului asupra problemelor cărora trebuie să le facă faţă şi să se confrunte cu situaţiile următoare mai solid ancoraţi spiritual şi mai deplin echipaţi filosofic. Ei au nevoie de dialog, nu de diagnostic.”
Numită şi „terapie pentru cei sănătoşi la minte”, consilierea filosofică rămâne totuşi o terapie. Piaţa nefericirii în lume este grandioasă însă nu nesfârşită. Consilierii filosofici dau energic din coate pentru a-şi face loc pe aceasta şi în faţa lor le apar principalii oponenţi, veniţi mai din timp la festin: psihologii, psihiatrii, psihoterapeuţii.
*
Unul din motto-urile cărţii lui Marinoff îi aparţine lui Socrate: „Viaţa necercetată nu merită trăită”. Un citat succint care poate spune prea multe în prea puţin.
Mai pe îndelete o spune un scriitor român:
„Tot ce te scoate din rutina vieţii tale «reale» îţi arată că, trăind fără reflecţie despre tine însuţi, te duci de fapt în jos pe un tobogan de senzaţii, satisfacţii, imagini, bârfe, obiecte, minciună şi strălucire, tot mai departe de nucleul viu al fiinţei tale. Eşti un simplu consumator care se consumă în primul rând pe el însuşi. (...) Este tare bine să ştii ce zace cu adevărat în tine.”
Mircea Cărtărescu - De ce iubim femeile (Cine sunt eu?)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu