Schimbare de aer

„Ştiţi ce părere am eu despre dumneavoastră? Cred că sunteţi unul dintre cei care mai degrabă ar accepta să i se scoată măruntaiele şi ar sta în acest timp drept, privindu-i şi zâmbind pe torţionari – dacă va afla credinţa sau pe Dumnezeu. Ei, şi dacă o s-o găsiţi, o să trăiţi. În primul rând, de mult ar fi trebuit să schimbaţi aerul. Ei, ce să spun, şi suferinţa e un lucru bun. Suferiţi puţin. Poate că are dreptate Mikolka, pentru că doreşte suferinţa. Ştiu că nu crezi – dar nu mai filosofaţi aşa plin de viclenie; lăsaţi-vă pradă vieţii, fără să mai gândiţi atât; nu vă neliniştiţi – o să vă scoată la mal şi o să vă pună pe picioare. Pe care mal? Şi de unde să ştiu eu? Eu cred numai că aveţi mult de trăit. Ştiu că primiţi acum cuvintele mele drept predică învăţată pe de rost; da, poate mai încolo o să vă amintiţi de ele, o să vă prindă bine: de aceea vă vorbesc. (...) Ştiu că nu credeţi, dar, pentru Dumnezeu, viaţa o să vă scoată la liman. Mai târziu chiar o să vă placă asta. Acum aveţi nevoie numai de aer, de aer!”

(F.M. Dostoievski - Crimă şi pedeapsă)

Suferinţa este de două feluri, ca şi colesterolul. O suferinţă „rea”, cea care te duce la fund, care te îngroapă, limitându-te în cunoaştere şi în opţiuni. „Oricum murim”, „Toţi oamenii sunt la fel (superficiali, răi, urâţi etc.)”, „Nu mai este nimic de făcut”, „La ce bun?”. O resemnare, cumva perfect îndreptăţită de experienţă, însă absolut inutilă. Împotriva oricărei utilităţi, inclusiv a celei care ţine de nivelul cel mai redus al vitalităţii. Constaţi, cu  „vicleană” înţelepciune, deşertăciunea  lumii şi te duci la fund, chiar şi atunci când faci ceva, cum este cazul lui Raskolnikov.

Mai există suferinţa („bună”*) care „te scoate la mal”, pe un alt mal decât cel pe care ai intrat. Şi această suferinţă îţi arată viaţa aşa cum e ea, dar după toate te îndeamnă la trăit. Şi de această dată întrebarea pusă este „La ce bun?” dar continuă „... să nu trăieşti?”, „... să suferi la nesfârşit?” Suferinţa generatoare de scepticism dus la limită şi întors asupra lui însuşi. 

„Pe care mal? De unde să ştiu eu?” Fiecare cu malul său.

„Acum aveţi nevoie numai de aer, de aer!” Pentru că e sezonul urărilor, asta doresc şi eu tuturor. Iar dacă tot e să fie, suferinţă din cea „bună”, aducătoare de noi limanuri.

*Am descoperit această distincţie şi la Pascal Bruckner. El spune în Euforia perpetuă: „«Suferinţa bună» este aceea pe care o decretez necesară împlinirii mele, pe care o pot converti în putere şi cunoaştere.”