Cum ar fi ca Fiinţa să nu fie

Cum ar fi dacă ar exista doar aparenţa?, se întreabă Sartre? Dacă ar fi doar ne-fiinţa iar noumen-ul kantian ar fi doar o vorbă de Immanuel inventată. Cutremurător ar fi. În acel moment ne transformăm toţi în nişte particule de polen mişcându-ne haotic, bezmetic şi fără sens, pe suprafaţa unui lichid. Atunci, într-o lume golită de esenţe şi de înţeles, ne-fiinţa triumfă, există în dauna Fiinţei care, la drept vorbind, nici nu mai există. Forma ia locul conţinutului care se dizolvă în aparenţe, în fenomen. Revolta victorioasă a ignoranţilor şi a umbrelor care iau în stăpânire peştera lui Platon. Momentul în care Nietzsche constată că „Dumnezeu a murit” şi în care omul abandonat face cunoştinţă cu Neantul. Actul de naştere a lumii moderne în care totul e posibil.