Orb prin India

Am văzut pe Discovery câteva secvenţe dintr-un documentar numit „An idiot abroad” şi tradus în limba română ca „Un tăntălău în jurul lumii”. Un tip umbla - în acest episod - prin India, la indicaţiile telefonice ale unui prieten şi îşi împărtăşea impresiile. A întâlnit - atât cât am prins eu - câţiva fachiri, un gurru, a vizitat Taj Mahal. Individul nu era deloc tăntălău, însă impresiile sale se opreau la nivelul simţului comun, la nivelul de vizualizare, de senzaţii. Toate activităţile fachirilor îi apăreau absurde, „sfântul” pe care l-a întâlnit i-a trezit doar un comun sentiment de amiciţie, ceea ce trebuia să fie o purificatoare în Gange a fost doar o baie rece, Taj Mahal e o lespede de mormânt ca o tablă de joc etc. Din India, una peste alta, a rămas doar cu impresia unei nesfârşite mizerii poate şi pentru că pe acolo şi-a deranjat tot metabolismul. Problema cu el nu este că nu a ajuns la „esenţe”, la „spiritualitate”, la „India profundă” etc. ci că el are dreptate. Există un astfel nivel de percepere - poate cel mai onest dintre toate, pur, nemediat de modele, şabloane, clişee - în care vedem un lucru ca şi lucru, fără a i se ataşa nicio semnificaţie. Acest om este el însuşi* pe când turma de turişti de la Taj Mahal care stăteau la rând pentru a se fotografia pe „banca Prinţesei Diana” încercau să fie doar copii ridicole ale altcuiva. 

Această onsetitate, de „tăntălău” mi se pare a fi un bun punct de plecare care presupune să vezi cu ochii tăi şi nu cu ai altuia ceea ce priveşti. Dacă ştii dinainte „despre ce-i vorba”, aluneci pe deasupra lucrurilor, nu vezi obiectul, ci reprezentarea lui. Dar şi dacă rămâi la nivel de senzaţie ajungi un tăntălău în adevăratul sens al cuvântului. Taj Mahal este cu adevărat un bloc de marmură sau, până la urmă, o piatră mai mare, mai albă, mai simetrică, dar o piatră. 

Dintr-o perspectivă a cunoaşterii, ceva mă îngrijorează aici. Peste câte lucruri trec, le ratez, le ignor, le interpretez greşit ori superficial, le abandonez, le uit, lucruri care poartă în ele toate înţelesurile? Prin ce Indie mi-a fost să trec şi după ce că ratez o infinitate de lucruri fundamentale, atunci când le privesc nu ştiu să le văd cu adevărat? Văd măscărici în loc de iluminaţi şi clovni în loc de sfinţi? Că de dureri de burtă şi mirosuri neplăcute ştiu bine că mă plâng, la fel  ca şi eroul documentarului.

În sfârşit, cum se depăşeşte această stare de echilibru în ignoranţă? Habar nu am acum de altă cale, decât cea a cutremurului şi a dizlocării. Sau cea proclamată de o veche cunoştinţă - Karl Marx - a acumulărilor cantitative în vederea saltului calitativ.

*Străinul lui Camus?