Epictet plus disciplină

Pe oameni îi tulbură nu lucrurile în sine, ci părerile pe care şi le fac cu privire la lucruri. De exemplu, moartea în sine, nu este o primejdie, fiindcă nici lui Socrate nu i-a părut altfel; dar fiindcă opiniile asupra morţii o consideră un pericol, în aceasta stă de fapt pericolul. În concluzie, ori de câte ori ne vom poticni, ne vom tulbura sau sau ne vom mâhni să nu acuzăm pe altul, ci pe noi înşine, sau mai exact, propriile noastre opinii. A învinovăţi pe altul, din cauza celor pe care el însuşi le face greşit, este un lucru specific omului necultivat, a se învinui pe el însuşi este o caracteristică a celui care începe să se cultive şi a nu acuza, nici pe altul nici pe sine, este o însuşire a celui înţelept.”                                                                        (Epictet - Manualul)

Buuun! Lucrurile nu sunt ceea ce sunt, ci părerea pe care o avem noi despre ele. Între lume şi noi stau gândurile noastre! Principii de funcţionare ale teoriilor contemporane de consiliere ori de dezvoltare personală. Spuse de filosofi altădată, de psihologi ieri şi de coach-eri azi, lucrurile par simple şi evidente. Dar cum se transformă gândul în convingere, părerea în adevăr? Cum are loc, de fapt, schimbarea de paradigmă? Cum treci (să luăm exemplul lui Epictet) de la frica de moarte la ne-frica de moarte? Nu-i totul să gândeşti altfel ci să simţi aşa cum gândeşti. Iar pentru asta e nevoie de o mulţime de lucruri şi mai ales de timp. Să începi cumva şi să fii consecvent, să nu te dai bătut. Adică să fii mai întâi disciplinat înainte de a cere să fii puternic.