 |
| Iaşi - octombrie 2012 |
„Lucrurile esenţiale nu le afli neapărat din cărţi. (...) Sunt lucruri esenţiale pentru o viaţă
de om care, dacă se rezumă la livresc, la ceea ce pot oferi lecturile, sunt
netrăite până la capăt şi, deci, nerezolvate. Sunt lucruri pe lume mai înalte
decât cultura. Unul din ele e credinţa, de pildă, şi pe urmă experienţele
cruciale ale oricărui destin: iubirea, suferinţa, problema morţii. Sunt lucruri, care, când
apar, au o acuitate o forţă şi un absolut în ele faţă de care pagina scrisă e
fadă, palidă şi inconsistentă. (...) În planul spiritului, credinţa este
problema esenţială, problema raportării tale la Dumnezeu. În planul experienţei
imediate sunt experienţele cruciale ale vieţii. Aş pune iubirea înaintea
suferinţei, aş pune-o înainte la orice pentru că de rezolvarea ei depinde tot restul.
Aş risca să o pun şi înaintea credinţei pentru că credinţa, până la urmă, este una
din expresiile posibile ale iubirii, cu condiţia să nu avem, când spunem „iubire”
conotaţii mentale şi sentimentale pe care le avem de obicei.” (Andrei Pleşu)
Problema, una dintre ele, cu aceste valori, este că ele nu se găsesc mai niciodată în stare pură. Credinţa, iubirea sunt mai mereu contaminate, între ele, cu alte valori, cu non-valori sau cu anti-valori. De asemenea, de exemplu, iubirea poate să conducă la suferinţă iar aceasta la credinţă, transfigurată ea însăşi într-o altă formă de iubire. Asta ca să nu mai vorbim de sentimentul morţii... Toate sunt în curgere şi în transformare iar pentru a le cuprinde în această stare ai nevoie de un nu-ştiu-ce-tip de privire unificatoare, pe care, reluând, o poţi dobândi pornind de la credinţă, iubire, suferinţă ori de la sentimentul morţii. Dar, de această dată, nu mai au rost nici clasificările şi nici clasamentele.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu