Nu există manuale de utilizat viaţa (nu găsesc un sinonim pentru acest cuvânt) iar cineva care-ţi promite unul, minte. Chiar şi un preot, dacă-i de bună credinţă, îţi oferă nişte învăţăminte generale şi inoperante în cazurile particulare iar garanţie îţi dă doar pentru lumea de dincolo. Pe aici, orice s-ar spune, fiecare este pe cont propriu şi îşi formulează propriile instrucţiuni, oricât de mult ar vrea să le găsească la altcineva. Dar dacă nu există manuale, există altceva: există profesori care îţi predau ceva ce ai avea de învăţat. Mă întreba fiica mea pentru ce trebuie să înveţe muzică sau alte obiecte cărora nu le găseşte nicio utilitate. I-am spus că se poate afla în ea sau în alt copil un viitor muzician care numai astfel poate fi descoperit. Astfel profesorii nu predau nimic, ci ajută la descoperirea propriului sine. Ei nu sunt nişte mijlocitori între persoana ta şi o altă realitate ci între tine şi tine. Dacă dascălul nu face să vibreze ceva în interior, atunci ori este lipsit de har, ori nu este nimic de vibrat în adânc. Este necesară o conlucrare, dar „profesorul” nu aduce nimic din ceea ce nu era acolo dinainte. Iar rolul profesorului, din nou, de bună credinţă, cu sau fără har, este de a spune ce are de spus şi la sfârşitul orei să ia catalogul şi să părăsească sala de clasă fără a se impune ca şi conştiinţă a elevului.
Există o zonă foarte subtilă de intersecţie între ceea ce promite (expicit, implicit, voluntar/involuntar) cineva/ceva şi ceea ce ai de primit. Impostorii şi şarlatanii, sau chiar ignoranţii, care cred că peste noapte devin altceva, pot (auto)manipula această zonă şi pentru o perioadă pot fi purtate hainele altcuiva, însă doar în propria piele te simţi în largul tău. Iar atunci când ai aflat-o, o simţi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu