Poţi susţine la fel de argumentat şi măsura şi lipsa de măsură, echilibru şi dezechilibrul, moderaţia şi excesul. Aşadar nu argumentele sterp-raţionale, logice, fac să încline balanţa într-o parte sau în alta ci, foarte probabil ceea ce simţi. Sau cum ai fost învăţat să alegi/simţi. Trăim în societate şi asta înseamnă că suntem în mijlocul multor diverse şi subtile procese de schimb cu aceasta: societatea are o mulţime, infinite solicitări de la noi dar, trebuie să recunoaştem şi aceasta ne oferă câte ceva în schimb. Componente ale societăţii sunt şi civilizaţia şi cultura fără de care nu am avea apă caldă ori cărţi sau Internet. Aşadar, dacă te aşezi pe poziţii diferite, te raportezi diferit la societate: o poţi adula (pentru ceea ce-ţi oferă) sau o poţi urî (pentru ceea ce-ţi ia sau doar îţi pretinde). Raportul poate să se stabilească şi sub forma problemei libertăţii - devii conformist - accepţi - sau revoltat iar revolta se poate manifesta şi sub diferite forme de refuz. Pe acest continuum poziţiile pot fi diverse şi cred că cei mai mulţi încearcă să se aşeze undeva la mijloc de unde să ia binefacerile societăţii, plătind cât mai puţin pentru acestea. Poziţiile extreme, aici, cred că sunt necâştigătoare: conformismul absolut conduce la pierderea umanităţii însă am impresia că şi libertatea afirmată în mod absolut tot acolo îşi are consecinţele ultime. Libertatea absolută, ca şi toate lucrurile „absolute” nu este reală sau, chiar dacă ar fi astfel, ea s-ar devora pe ea însăşi. Trăind „în sălbăticie” posibilităţile de alegere se reduc drastic deşi, aparent, nu eşti constrâns de nimic. Trebuie să te conformezi unor legi mult mai evidente şi mai concrete decât cele ale civilizaţiei, de dragul salvargdării unui principiu care devine astfel gol de înţelesuri practice. Ca principiu, afirmarea libertăţii nu e doar de dorit, ci obligatorie şi pentru aceasta ne sunt dragi eroii sau alte personaje care „pun totul pe o singură carte”. Punerea în practică a acestui ţel abstract cere, însă, nu doar curaj ci un soi de înţelepciune, paradoxal, de măsură pentru că altfel aruncarea într-o prăpastie nu devine zbor, ci prăbuşire.
Din acest punct de vedere, realist, locul geometric al libertăţii ar fi unul variabil între extreme, oriunde pe această axă unde posibilităţile de alegere (altă definiţie a libertăţii) rămân intacte iar nu compromise. Pericolul aici, pentru că nici această atitudine prudentă nu este întru-totul acoperitoare, este cel al blocării în ceea ce azi se numeşte „zona de confort”, acolo unde nu se întâmplă nimic, deşi poţi face orice. Reflectarea în oglindă a libertăţii absolute unde se întâmplă toate şi nu mai poţi face nimic.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu