Bob de suflet

Un scandal recent care priveşte şi presa românească m-a făcut să-mi aduc aminte de vremurile în care eram ziarist. Meseria, în sine, lăsând de o parte faptul că este extrem de obositoare, este una onorabilă. Îmi amintesc cu plăcere din acea vreme că puteam, realmente, să fac bine. Dacă un om venea cu o problemă o cercetam şi ajungeam la o soluţie. Nu era complicat, dăruiai bucurie şi primeai recunoştinţă. Reversul era, pentru mine, că dobândeam un sentiment al puterii care nu dă bine nicicând, care te face să îţi pierzi la un moment dat contactul cu realitatea.

Dar ce mi-am adus aminte acum a fost nu frumuseţea meseriei ci lumea în care aceasta există. Este o lume dură, urâtă, ca loc geometric al tuturor marilor forţe ale societăţii: politice, economice, influenţe şi puteri de tot felul. De aici nu are ce să iasă frumos şi pur. Pentru mine au fost momente când a trebuit să aleg. Uneori mi s-a impus să aleg, alteori am simţit că nu mai aveam eu ce căuta în locul în care eram. Profesional, moral sau existenţial – eu-l tău refuza tot ceea ce trebuia să faci, ce eram obligat să fac. Prin extensie, cu aceste amintiri în minte, gândesc acum că există ceva în mine (nu ştiu dacă în fiecare) ceva mic, aşa cum spune Scriptura, mai mic decât un bob de muştar, care nu mă lasă să fac ceea ce nu vreau. Este ca o albie a normalităţii în care şuvoaiele care se scurg de pe versanţi se strâng şi iau calea mării. Pe acolo, şi nu pe altă parte.

Teoria de sorginte New Age spune că putem fi orice; doar trebuie să ne alegem drumul şi să avem destulă voinţă pentru a-l urma. Ceva adevăr este aici, dar nu e tot adevărul. Bobul de muştar, locul în care se prind cele mai adânci rădăcini, miezul dur care spune într-un fel ciudat „Nu” atunci când toate o spun „Da”, e de nepătruns. Sau dacă pătrunzi şi acolo, dispari ca individualitate şi în loc de a deveni şuvoi în albie eşti doar luat de ape.

Desigur, observaţia asta are o explicaţie psihologică - Freud vorbeşte de „stânca biologică a inconştientului”, sociologică, religioasă etc, dar asta nu face decât să întărească intuiţia existenţei acelui „ceva” inefabil.