Dacă mă uit în urmă, din afară, la viaţa mea, ea nu pare deosebit de fericită. Şi totuşi, cu atât mai mult nu-mi este îngăduit s-o numesc nefericită, cu toate greşelile ei. La urma urmelor, este chiar o mare nechibzuinţă să-ţi pese prea mult de fericire sau nefericire, pentru că îmi închipui că aş renunţa mai greu la cele mai nefericite zile din viaţă decât la toate cele fericite. Dacă, într-o viaţă de om, are vreun rost să accepţi inevitabilul în mod conştient, să savurezi cum se cuvine binele şi răul şi să-ţi cucereşti, pe lângă destinul exterior, unul lăuntric, mai adevărat, neîntâmplător, atunci înseamnă că viaţa mea nu a fost săracă şi nici rea. Dacă destinul exterior a trecut peste mine, ca peste toţi ceilalţi, inevitabil şi de zei rânduit, soarta mea lăuntrică a fost chiar opera mea, a cărei dulceaţă sau amărăciune mi se cuvin şi pentru care gândesc să-mi iau toată răspunderea.
(Herman Hesse - Gertrud)
Nu-mi dau seama dacă înţelesul acestor cuvinte îl ştii sau îl înveţi. Atâta timp cât exprimă un adevăr la care ader, le afirm pe ambele, formă şi conţinut, pe cât îmi stă în pricepere. Dar nu am să încerc pe nimeni să conving că acesta ar putea fi şi adevărul său. Astfel de lucruri, dacă îţi aparţin, le vei întâlni şi atunci le vei recunoaşte ca fiind ale tale.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu