Echilibru dinamic

Psihoterapeutul german Fritz Rieman, în lucrarea sa Formele fundamentale ale angoasei, descrie persoana ca aflându-se, ca un corp cosmic, sub guvernarea a patru forţe. În fizică, mişcarea unei planete este descrisă prin rotaţia în jurul axei sale şi în jurul stelei, pe de o parte, şi de o forţă care o atrage spre centrul traiectoriei şi alt care o scoate în afara acesteia, pe de altă parte.

„Rotaţia, rotirea în jurul propriei axe, corespunde sensului psihologic al cerinţei individuaţiei, deci cerinţei de a deveni o fiinţă singulară, un individ. Revoluţia, mişcarea în jurul soarelui ca astru central, corespunde cerinţei de a ne plasa în ordinea unui întreg mai mare, de a ne limita propriile legităţi şi propria voinţă în favoarea contextelor suprapersonale. (...)

Forţelor centripete, gravitaţiei, îi corespunde în domeniul psihologic impulsul nostru pentru durabilitate şi constanţă; şi, în fine, forţei centrifuge, portanţei, îi corespunde impulsul care ne împinge mereu înainte, spre schimbare şi transformare.”

Cu toate că această comparaţie sună mai frumos ca şi metaforă dar are prea puţină fundamentare ştiinţifică, ea are un avantaj notabil: surprinde plastic personalitatea umană ca şi echilibru dinamic, ca şi rezultantă a unor forţe opuse de sens contrar: orientarea spre sine şi spre celălalt, conservarea şi schimbarea. Este un răspuns frumos la un gen de întrebare de obicei prost pusă, la care se aşteaptă o concluzie categorică în termeni de sau/sau. Prea puţine răspunsuri sunt de acest gen; dacă ele există, înseamnă că întrebările puse au fost prea simple. La întrebările importante, răspunsurile corecte sunt, ca în comparaţiile lui Rieman, de genul şi/şi, ca şi  compunere, rezultantă a contrariilor.


Concluzia autorului, mai elaborată şi mai bine spusă:
„Comparaţia pe care am folosit-o la început ne poate fi de ajutor, conştienţi fiind de participarea noastră la forţele dinamice care, cu tot caracterul lor contradictoriu şi opus pot să fie menţinute într-un echilibru viu, printr-o ordine fermă, care nu înseamnă niciodată stagnare sau repaos static, dar care nu degenerează niciodată în haos. Orice accentuare sau orice lipsă a unuia dintre impulsurile de mişcare cosmice ar pune în pericol sistemul nostru solar, l-ar distruge poate - la nivel uman. Orice unilateralizare sau lipsa unuia dintre impulsurile de bază pun în pericol ordinea noastră internă şi ne poate îmbolnăvi.”