Lumea ca taină interpretată

Sunt convins că lumea nu are niciun înţeles, altul decât cel pe care i-l dau eu. Alţii cred altceva şi caută acel adevăr care, deocamdatată, se ascunde de ei. Dar, până la urmă şi „ei” şi „noi”, dacă nu suntem leneşi şi suntem de bună credinţă, facem acelaşi lucru: căutăm, interpretăm, ceea ce înseamnă că dăm semnificaţii. Schopenhauer aseamănă existenţa unei hieroglife pe care suntem chemaţi să o descifrăm. Fiecare o face în felul său şi din acest punct de vedere efortul fiecăruia este lăudabil. O traducere este corectă, spune el, atunci când toate cuvintele puse împreună au un înţeles. „În aceeaşi manieră se poate dovedi că enigma lumii a fost într-adevăr descifrată. Trebuie ca o lumină egală să ajungă la toate fenomenele, ca cele mai eterogene să fie puse în armonie, ca între cele mai opuse contradicţia să se atenueze. Traducerea noastră va fi falsă dacă, explicând câteva fenomene, ea este cu atât mai mult în contradicţie cu celelalte.” afirmă filosoful german. Un personaj al lui Camus spune: „Cum mai poţi să crezi în Dumnezeu atunci când vezi un copil murind?” exprimând în acest mod incapacitatea lui de a integra un fenomen într-o anumită logică, cea a credinţei.  Se află astfel în faţa unui impas de „traducere”, lucrurile nu sunt în armonie. Accentul interpretării nu cade pe armonie, ca rezultat estetic, cu orice preţ (care se obţine ca produs derivat) ci pe înţeles, ca rezultat în domeniul cunoaşterii: dacă toate fenomenele - ceea ce se întâmplă - au un înţeles, acel înţeles e lumea. Sensul nu stă în afara componentelor sale (este imanent, nu transcendent) nici în ele, ci în raporturile dintre acestea.

(Poate de aici vine şi valoarea de cunoaştere a artei. Nu e doar „frumoasă” ci are darul de facilita interpretarea, înţeleasă uneori ca „adevăr”.)

„Rezultă că arta poate fi privită ca o interpretare a vieţii: într-adevăr, ea este îndeajuns de dezinteresată pentru a judeca universul deasupra căreia se ridică; iar, în acelaşi timp, privilegiul intuţiei estetice îi conferă puterea de a descifra enigma. În vreme ce ştiinţa se supune totodată categoriilor reprezentării şi nevoilor voinţei, arta este aproape sustrasă oricărei limitări şi eliberată de jugul voinţei.” (Th. Ribot - Filosofia lui Schopenhauer)