„Haos” (din „Împotriva haosului”) este expresia unei temeri, a unei frici adânci, nelămurite şi rar conştientizate de distrugere, de transformare şi, aşa cum e vorba mai cu toate fricile, de moarte. „Haos” înseamnă în acest context o situaţie în care realitatea, aşa cum este ea percepută, se dezagregă (prin distrugere) şi devine altceva, amorf, indiferent, indefinit, fără formă certă şi fără direcţie, aşa cum se întâmplă în cursul unor cataclisme naturale - reale sau numai închipuite: cutremur, erupţie vulcanică, tsunami. Frica de a pierde ceea ce ai şi groza că rămâi fără nimic al tău, şi în unele cazuri (moarte, nebunie etc.), rămâi fără tine însuţi. Haosul este echivalentul dezordinii, lipsa unei anumite ordini în universul perceput la un moment dat, adică o interpretare a unei părţi limitate a existenţei. Lupţi împotriva haosului atâta timp cât acesta este perceput drept ceva rău şi atunci eşti dator să i te opui. Poate vor fi şi astfel de realităţi terifiante (mă gândesc la drama unor refugiaţi) dar în condiţii normale caracterizăm (eu, cel puţin) prea uşor un proces imprevizibil ca ducând doar la consecinţe negative. Haosul înseamnă mai mereu schimbare, conjugată la rândul său şi cu posibile lucruri bune, nu doar cu cele care conduc la distrugere fără sfârşit, la moarte. Aşa cum dezordinea poate fi interpretată în sens negativ, din alt punct de vedere ordinea poate fi văzută ca exprimând stagnarea, pietrificarea, blocajul, abandonul, resemnarea. De această dată nu spun că haosul şi ordinea se află (doar) în noi, însă interpretarea lor ne aparţine în totalitate. Interpretare care adesea doar pare raţională, ea fiind cel mai adesea expresia unor frici adânc înrădăcinate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu