Sănătate micro şi macro

Gândesc cele trei sisteme ale realităţii - psihologic, social, politic - în aceeaşi termeni. Cel mai adesea judecate din perspectiva criteriului funcţionalităţii: trebuie ca individul, societatea, autoritatea să funcţioneze pentru a exista şi eventual pentru a se dezvolta. Individul, la nivel fizic şi psihic are nevoie să fie sănătos, pentru a-şi satisface celelalte nevoi mai apoi, iar pentru aceasta trebuie să-şi pună la lucru sistemul imunitar. La acest palier, mai ales la cel fiziologic, lucrurile sunt clare şi nu e loc de nicio filosofie şi niciun constructivism: este bun ceea ce face bine organismului şi este rău ceea ce îi face rău. Mare parte din controlul imunitar nici măcar nu se află sub controlul nostru - organismul ştie el mai bine ce are de făcut. Atunci când gândim la lucrurile astea, lucrurile încep să se nuanţeze, să devină neclare şi discutabile. „Nu-mi face bine să beau, dar... etc.” Urcând în psihologic, liniile directoare sunt mult mai vagi: facem sau nu facem multe lucruri din motive pe care pur şi simplu nu le cunoaştem. Vedem puţin şi incomplet din ceea ce suntem şi nu ne ajunge o viaţă întreagă pentru a ne cunoaşte. Nu suntem mereu aceeaşi: evoluăm, ne transformăm, ne adaptăm, ne schimbăm ceea ce nu este foarte rău. Dar cum suntem noi de fapt? Şi tot astfel, din ce în ce mai complicat, binele şi răul sunt tot mai „relative” pe măsură ce vorbim de familie, de naţiune, de lume. 

Şi atunci? În momente de criză - şi mai mereu suntem în criză, dacă nu ca indivizi, ca şi „consumatori” ori ca membri ai unei comunităţi politice - începi să-ţi pui întrebări şi să apreciezi - dacă îl ai - să îţi formezi - dacă nu ai - sistemul imunitar care este, până la urmă unul moral, atâta timp cât etica s-ar ocupa cu binele şi răul, cu ceea ce trebuie făcut şi ceea ce nu trebuie făcut. La aceasta e bună cercetarea de sine şi de lume: să afli, prin propriile puteri, despre sine, despre lume şi despre legătura din cele două. Cum şi una şi cealaltă se schimbă, efortul odată început este fără de sfârşit, nu garantează nimic, dar în lipsa lui nu poate fi vorba de sănătate. Iar sănătatea mea, a ţării ori a lumii poate să nu fie mare lucru însă e ceva fără de care orice altceva nu poate fi gândit mai departe.