Am citit pe aiurea o vorbă care mi-a plăcut: „Dacă nu-ţi place un lucru schimbă-l. Dacă nu poţi, schimbă-ţi atitudinea”. Atunci când nu ne convine ceva, avem cel puţin aceste două soluţii la îndemână. Citatul din postul anterior, luat din Huxley, cred că despre asta vorbeşte: despre libertatea pe care o avem faţă de ceea ce nu ne convine. Putem schimba într-o măsură mai mare sau mai mică – poate din ce în ce mai mică - lumea în care trăim, la propriu. Schimbăm lumea transformând-o ori mutându-ne de ici colo prin ea astfel încât să avem de a face cu alte locuri de muncă, alte pasiuni, alţi prieteni, alte adevăruri. Măcar alte „feţe” cum se mai spune dacă cele cu care avem de a face nu ne plac. Iar aceste schimbări de lumi nu trebuie să fie întotdeauna radicale, absolute, totale. Ştie fiecare ce înseamnă o ieşire la iarbă verde, un concediu sau numai o plimbare de la servici acasă – pe jos sau cu bicicleta – dar văzută fiecare ca „ieşire” adevărată şi nu ca o corvoadă. Uneori acestea mai sunt numite şi „evadări” dar nu-mi place termenul pentru că presupune la sfârşit întoarcerea într-o închisoare şi dacă acesta e gândul de final, atunci bucuria a fost doar aparentă, nu transformatoare.
În afară de posibilitatea de transformare a lumii mai este cea de a ne schimba părerea despre lume. Aici este mult tare de vorbit pentru că aşa cum o spune un pedagog respectabil, William James, „Fiinţele umane, schimbând atitudinile interne ale minţilor lor, pot schimba aspectele exterioare ale vieţilor lor”. Are un înţeles adânc vorba asta, sau mai multe, iar unul ar fi că dacă gândim lumea într-un anumit mod, ea devine astfel. Vedem oameni care înţeleg lumea în tot felul de moduri şi cunoaşterea din ultima vreme nu a apropiat aceste puncte de vedere şi nici nu le-a redus ca număr. Cunoaştem, poate nu direct dar măcar din literatură ori filme, persoane care şi-au schimbat atitudinea faţă de viaţă în urma unor experienţe-limită: pericolul morţii, boala, întâlnirea cu un anumit om, despărţirea de un anumit om etc. De obicei cei în cauză spun că au dobândit o cunoaştere „mai adâncă” a realităţii, mai „apropiată de adevăr”. Şi cunoaşterea anterioară a lumii cum se chema? Dacă i-ai fi întrebat înainte de evenimentul în cauză, nu s-ar fi declarat deloc nişte ignoranţi – poate doar în ceea ce priveşte nivelul de cunoştinţe dar nu în privinţa vieţii „aşa cum este ea”. Cred că aici este un adevăr psihologic: ne putem schimba, avem resurse de schimbare şi aşa cum astfel de experienţe-limită dovedesc, resursele respective sunt aproape nelimitate. Şi schimbându-te, schimbi lumea în care trăieşti.
O vorbă de-a lui Ghandi care uneşte cele două perspective: a lumii interioare şi a celei exerioare: „Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume!”. Interesant pentru fiecare ce urmează după ce va fi urmat aceast sfat.
M-am luat cu vorba şi aparent am uitat de iadul de care spunea Huxley.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu