joi, 2 septembrie 2010

Pentru ce?

În primul rând, constat că tot ceea ce ştiu se datorează altora. Sunt rezultatul a ceea ce am primit de la oamenii pe care i-am întâlnit direct sau indirect prin intermediul cărţilor ori al altor opere de artă. Am ajuns astfel la concluzia că schimbul de idei este esenţial pentru progresul fiecăruia dintre noi. Dacă de Adevăr nu ne apropiem – cel puţin pe calea lecturilor şi a discuţiilor – măcar avem şansa de a descoperi, inventa ori construi propriile adevăruri care să ne îmbogăţească viaţa. Nu am îndrăzneala de a crede că am ceva de dat însă sper că pot transmite ceea ce am primit cândva de la alţii pentru un plus de cunoaştere sau doar de bucurie.
Pe de altă parte, chiar dacă toţi am avea aceleaşi cunoştinţe, fiecare ar vedea lumea în felul său personal. Iar imaginea pe care o avem despre lume e bogăţia fiecăruia şi fiecare are dreptul de a o împărtăşi, de asemenea pentru cunoaştere ori doar pentru bucurie.
În sfârşit, mai multe fotografii postate pe Carpaţi.org – de altfel un site foarte onorabil pe care-l consult cu încredere – mi-au fost respinse pe motiv că sunt prea multe pe aceeaşi temă. Dar niciodată un nor nu seamănă cu un altul deşi aşa apar priviţi cu detaşare sau în prea mare grabă... Aici am să pot posta oricâţi nori voi dori.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu