duminică, 12 septembrie 2010

Iadul din noi înşine





„Câteva fapte empirice:
Unu. Toţi suntem în stare să nutrim dragoste pentru semenii noştri.
Doi. Aceste sentimente sunt stăvilite de către oameni.
Trei. Putem trece peste aceste stavile dacă voim. (Simpla observaţie arată că, oricine doreşte, poate depăşi sentimentele de antipatie personală, ură de clasă, şovinism, sau ură de rasă. Nu este uşor dar se poate realiza acest lucru dacă avem destulă voinţă şi ştim cum să ne punem în practică bunele intenţii.)
Patru. Dragostea ce se manifestă printr-o purtare binevoitoare, generează dragoste. Ura, ce se manifestă printr-o purtare samavolnică, generează ură. (discutabil, după părerea mea...)
În lumina acestor fapte, se întrevede limpede care trebuie să fie profilul politicii între persoane, între clase şi între naţiuni. Dar trebuie să admitem că simpla cunoaştere a acestor fapte nu înseamnă mare lucru. Toţi ştim aceste lucruri, dar foarte puţini sunt cei ce acţionează în conformitate cu ceea ce ştiu. De fapt, problema e, ca de obicei, de a găsi cele mai bune metode pentru a pune în practică intenţiile. Printre altele, propaganda pacifistă trebuie să conţină şi o sumă de precepte referitoare la arta modificării caracterului:
Ştiu care-i osânda celor pe veci pierduţi
De-a pururi nu vor fi decât ei înşişi,
Ca şi mine, zadarnic vor trudi şi se vor afunda mereu.
(Divina Comedie)
Iadul este incapacitatea de a fi altul decât fiinţa pe care o descoperi acţionând zilnic în numele tău.”
(Aldoux Huxley - Orb prin Gaza)

Pentru a nu contamina „gândurile altora„ cu „gândurile mele”, mă opresc deocamdată aici.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu