Să-ţi cheltuieşti cu generozitate viaţa căutând să găseşti fărâme de adevăr mânat de pura intenţie de a le găsi, să lupţi pentru a realiza crâmpeie de bine şi de frumos şi să nu ai siguranţa că străduinţa şi jertfa ta au într-adevăr un rost, iată, cred, supremul grad de libertate interioară ce poate omul să atingă! Iată puterea sufletească cea mai mare, iată moralitatea cea mai înaltă!
Din această perspectivă spirituală, prindem ocazia de a aduce spiritualiştilor dovadă tare că poţi rămâne cap lucid, privind fără prisme sufleteşti idealizatoare o lume perfect indiferentă faţă de cele mai sfinte aspiraţii morale ale tale, şi să lupţi, cu toate acestea, o viaţă întreagă pentru realizarea lor; care e nesigură, şi o dată dobândită, poate fi de foarte scurtă durată. În ciuda celor mai triste experienţe ce le-ai face, să continui să fii „idealist”.
(D.D. Roşca - Existenţa tragică)
Se ridica mai jos întrebarea: La ce bun să ierţi? Şi există o mulţime de astfel de întrebări: La ce bun să încerci să fii cascadă deşi ai fost blestemat să fii baltă? Un răspuns posibil ar fi cel de sus: tocmai pentru că nu există niciun motiv merită să încerci! Ce rost şi ce satisfacţie ai dacă urci pe un deal? Bucuria vine pe un vârf cu greu cucerit, un vârf care te putea cuceri el pe tine. Este asta o luptă care merită dusă dar care, mai devreme sau mai târziu se va sfârşi cu un eşec...
(Fără intenţia de a ofensa pe cineva aceste întrebări le ridică doar cel care, cel puţin uneori, se îndoieşte de faptul că o „justiţie imanentă” sfârşeşte totdeauna prin a triumfa, cum spune acelaşi DD Roşca)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu