O carte surprinzătoare (2)

Trăim într-o lume ciudată în care individul nu mai găseşte scopuri de a trăi, paradoxal, tocmai prin abundenţa de scopuri oferite prin excesiv de multe canale. Prin retragerea treptată a sacrului din vieţile noastre şi prin eşuarea ştiinţei în a oferi soluţii solide existenţei omul contemporan pare a trăi o dramă a derivei. Permanenta căutare a scopului vieţii, printre altele, dar şi a binelui, adevărului ori justului etc. este o constantă a umanităţii însă în vremea din urmă Răspunsurile lipsesc parcă mai mult tocmai în pofida proliferării răspunsurilor parţiale şi efemere. 

O soluţie este propusă de practicienii unei noi profesii, care-şi trage însă rădăcinile din a doua meserie ca vechime din lume, cea de filosof. Consilierii filosofici, căci despre ei este vorba, chiar există şi înearcă să convingă că au soluţii la multe din problemele oamenilor sănătoşi care însă trăiesc într-o lume bolnavă. Filosofia a fost transformată de către aceşti profesionişti într-o metodă de ajutorare şi autoajutorare cu o funcţie călăuzitoare în viaţa oricui înclinat cât de cât către ceea ce se află în spatele a ceea ce vedem, auzim, atingem. În Înghite Platon, nu Prozac Lou Marinoff sugerează că atâta timp cât fiecare îşi trăieşe viaţa în virtutea unei filosofii personale, aceasta pote fi responsabilă uneori şi de problemele cu care ne confruntăm. Atunci înţelegerea propriei filosofii şi schimbarea acesteia sunt necesare. De ajutor în acest demers ar fi şi cunoaşterea înţelepciunii trecute reflectate în operele marilor gânditori însă esenţial este, şi autorul insistă asupra acestui element, efortul individual de construire a unui „cadru al controlului asupra problemelor cărora trebuie să le facă faţă şi să se confrunte cu situaţiile următoare mai solid ancoraţi spiritual şi mai deplin echipaţi filosofic. Ei au nevoie de dialog, nu de diagnostic.”   

Numită şi „terapie pentru cei sănătoşi la minte”, consilierea filosofică rămâne totuşi o terapie. Piaţa nefericirii în lume este grandioasă însă nu nesfârşită. Consilierii filosofici dau energic din coate pentru a-şi face loc pe aceasta şi în faţa lor le apar principalii oponenţi, veniţi mai din timp la festin: psihologii, psihiatrii, psihoterapeuţii.

*

Unul din motto-urile cărţii lui Marinoff îi aparţine lui Socrate: „Viaţa necercetată nu merită trăită”. Un citat succint care poate spune prea multe în prea puţin. 

Mai pe îndelete o spune un scriitor român: 

„Tot ce te scoate din rutina vieţii tale «reale» îţi arată că, trăind fără reflecţie despre tine însuţi, te duci de fapt în jos pe un tobogan de senzaţii, satisfacţii, imagini, bârfe, obiecte, minciună şi strălucire, tot mai departe de nucleul viu al fiinţei tale. Eşti un simplu consumator care se consumă în primul rând pe el însuşi. (...) Este tare bine să ştii ce zace cu adevărat în tine.”

Mircea Cărtărescu - De ce iubim femeile (Cine sunt eu?) 

Eu, radioul

Ascult (atunci când am de ales) acea muzică – ca mai toată lumea, cred – care rezonează cu propria stare de spirit. Îmi acordez, ca un radio, frecvenţa interioară cu cea exterioară a muzicii. Există o muzică a deznădejdii şi o alta a entuziasmului, a bucuriei şi a contemplaţiei, a căutării şi a găsirii. Nu poţi să ai una din aceste stări de spirit şi să asculţi muzica nepotrivită pentru că nu-şi atinge scopul, menirea. E un dezechilibru inutil. Şi atunci înseamnă că muzica, toată pe care o poţi asculta, este acolo, aşteaptă să fie trezită şi pusă în legătură cu melodia din afară. (Ca de obicei, ideea nu-mi aparţine decât prin înţelegerea ei.) Eşti ca un radio care ai, acolo în sine, toate frecvenţele posibile şi aşteaptă doar potrivirea lor cu muzica exterioară, din difuzoare. 

Singurătatea lui Descartes

Scria la un moment dat părintele raţionalismului:

Mă aflam atunci în Germania, cu ocazia războaielor care nu sunt nici astăzi terminate, şi cum mă întorceam la armată de la încoronarea împăratului, începutul iernii m-a oprit într-un cantonament în care, negăsind nicio conversaţie care să mă intereseze şi neavând, de altfel, din fericire, nicio grijă sau pasiune care să mă tulbure, stăteam toată ziua închis într-o cameră caldă, unde aveam tot timpul să mă întreţin cu gândurile mele.

Aşa, acest om a ajuns să se îndoiască de toate în afară de îndoiala însăşi. Iar de aici a dedus existenţa lui Dumnezeu.

Înţelepciune

Toate îşi au vremea lor, şi fiecare lucru de sub ceruri îşi are ceasul lui.

Naşterea îşi are vremea ei, şi moartea îşi are vremea ei; săditul îşi are vremea lui, şi smulgerea celor sădite îşi are vremea ei.

Uciderea îşi are vremea ei, şi tămăduirea îşi are vremea ei; dărâmarea îşi are vremea ei, şi zidirea îşi are vremea ei;

plânsul îşi are vremea lui, şi râsul îşi are vremea lui; bocitul îşi are vremea lui, şi jucatul îşi are vremea lui;

aruncarea cu pietre îşi are vremea ei, şi strângerea pietrelor îşi are vremea ei; îmbrăţişarea îşi are vremea ei, şi depărtarea de îmbrăţişări îşi are vremea ei;

căutarea îşi are vremea ei, şi pierderea îşi are vremea ei; păstrarea îşi are vremea ei, şi lepădarea îşi are vremea ei;

ruptul îşi are vremea lui, şi cusutul îşi are vremea lui; tăcerea îşi are vremea ei, şi vorbirea îşi are vremea ei;

iubitul îşi are vremea lui, şi urâtul îşi are vremea lui; războiul îşi are vremea lui, şi pacea îşi are vremea ei.

(Eclesiastul 3:1-3:8) 

Era o vreme când îmi scosesem din vocabular cuvinte cum ar fi: „acceptare”, „resemnare”, „împăcare”, „înfrângere” şi altele asemenea lor. Cum spunea un personaj, eşecul nu era o opţiune. Trece vremea însă şi pasiunea încetează şi ajungi să „înţelegi”. Sau chiar să înţelegi. Înţelegi că unele lucruri sunt exact aşa cum ar trebui să fie, că altele nu stau în puterea ta, că priorităţile se pot schimba, că sacrificiul de sine e inutil şi dacă ai ajuns până la a gândi în termeni de „sacrificiu” atunci ceva este în neregulă. Accepţi, aşa că niciodată să nu spui „niciodată”. E bine să tragi uneori aer în piept, mai ales când nu ai mintea limpede. Abia odată cu limpezirea vei vedea mai clar că „toate îşi au vremea lor”, că până şi smulgerea celor sădite ori că dărâmarea îşi are vremea ei. Ca să poţi sădi, construi, pe mai departe...

În acea zi

În ziua în care m-am iubit cu adevărat

În ziua în care m-am iubit cu adevărat am înţeles că, în toate împrejurările, mă aflam la locul potrivit, în momentul potrivit. Şi atunci, am putut să mă liniştesc.
Astăzi ştiu că aceasta se numeste … stimă de sine.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat am realizat că neliniştea şi suferinţa mea emoţională nu erau nimic altceva decât semnalul că merg împotriva convingerilor mele.
Astăzi ştiu că aceasta se numeşte … autenticitate.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat am încetat să doresc o viaţă diferită şi am început să înţeleg că tot ceea ce mi se întâmplă, contribuie la dezvoltarea mea personală.
Astăzi ştiu că aceasta se numeşte … maturitate.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat am început să realizez că este o greşeală să forţez o situaţie sau o persoană, cu singurul scop de a obţine ceea ce doresc ştiind foarte bine că nici acea persoană nici eu însumi nu suntem pregătiţi şi că nu este momentul …
Astăzi ştiu că aceasta se numeste … respect.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat am început să mă eliberez de tot ceea ce nu era benefic … Persoane, situaţii, tot ceea ce îmi consumă energia. La început raţiunea mea numea asta egoism.

Astăzi ştiu că aceasta se numeste … amor propriu.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat am încetat să-mi mai fie teamă de timpul liber şi am renunţat să mai fac planuri mari, am abandonat mega-proiectele de viitor. Astăzi fac ceea ce este corect, ceea ce îmi place, când îmi place şi în ritmul meu.
Astăzi ştiu că aceasta se numeşte … simplitate.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat am încetat să mai caut să am întotdeauna dreptate şi mi-am dat seama de cât de multe ori m-am înşelat.
Astăzi am descoperit … modestia.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat am încetat să retrăiesc trecutul şi să mă preocup de viitor. Astăzi trăiesc prezentul, acolo unde se petrece întreaga viată. Astăzi trăiesc clipa fiecărei zile.
Şi aceasta se numeste … plenitudine. 

În ziua în care m-am iubit cu adevărat am înteles că raţiunea mă poate înşela şi dezamăgi. Dar dacă o pun în slujba inimii mele ea devine un aliat foarte preţios.

Şi toate acestea înseamnă … Să ştii să trăieşti cu adevărat.

Charlie Chaplin

Luată de aici.
E peste tot pe net poezia asta dar abia acum am dat peste ea. Poate până acum nu am înţeles ce spune şi de asta nu am văzut-o.
De fapt mi se pare că acum o înţeleg şi încă o mai citesc.

Doar cu un lucru nu sunt de acord. Cu concluzia. Nu există un a trăi „cu adevărat” pentru toată lumea. Fiecare îşi găseşte „cu adevăratul” său care poate fi foarte diferit de iubirea de sine.

O carte surprinzătoare (1)

Prima dată am întâlnit termenul de „consilier filosofic” aici dar am crezut că este o licenţă, o metaforă a autorului şi am luat-o, amuzat, ca atare. Era acolo vorba de o persoană care se vindecase de o obsesie practicând filosofia lui Schopenhauer. După ce a constatat succesul demersului său şi eşecul psihologilor şi terapeuţilor care au încercat să îl ajute, decide să devină „consilier filosofic”. Recunoşteam acolo, recunosc mereu rolul curativ al înţelepciunii, cred, pe urmele lui Epictet că „o viaţă are atâta valoare câtă filosofie ai pus în ea iar o filosofie are atâta valoare câtă viaţă ai pus în ea” însă nu mi-am închipuit că această înclinaţie poate deveni cu adevărat o profesie. Nu mi-am imaginat la modul serios că există consilieri care-şi ajută clienţii cu citate din Nietzsche, Schopenhauer, Kant, Confucius, Sartre, Sf. Augustin. Care în loc de canapea au o bibliotecă de filosofie. 

Ca unul care am trecut printr-o şcoală care are tangenţă cu acest domeniu, am trasat clar o graniţă între filosofie şi celelalte. „Înţelepciunea” este subsolul în care ar intra rădăcinile unui, mai multor arbori şi la suprafaţă se află Ştiinţele (serioase): psihologia, psihiatria, sociologia, psihanaliza etc. Mi-a căzut (ce expresie!) în mână o carte - Înghite Platon, nu Prozac, Lou Marinoff - care răstoarnă această percepţie, scoate rădăcinile la suprafaţă. Filosofia însăşi este vindecătoare. Nu o crede doar autorul; el este reprezentantul unei profesii care pare foarte onorabilă, cea de consilier filosofic (de această dată fără ghilimele) care se pare că ajută oamenii să devină ei înşişi.

Încă nu am citit-o dar entuziasmul născut la răsfoirea ei m-a făcut să scriu aceste rânduri. A fost cu adevărat o surpriză întâlnirea cu „Înghite Platon...”. Aproape la fel de revelatoare ca întâlnirea cu un om. Nu cu un om dar cu un prieten vechi m-am întâlnit aici, autor din care am găsit citate cuvintele:

„Omul nu poate avea voinţa a nimic până când n-a înţeles că trebuie să nu se bazeze pe nimeni în afară de el însuşi; că este singur, abandonat pe pământ, în mijlocul infinitelor sale responsabilităţi, lipsit de ajutor, fără altă ţintă în afara celei pe care şi-o fixează singur, fără alt destin în afara celui pe care şi-l făureşte singur pe pământul acesta.”

(J.P. Sartre)

Reîntoarcere

Nu ne vom opri din explorare

Iar finele tuturor căutărilor noastre

Va fi sosirea la locul din care am pornit

Şi cunoaşterea lui pentru întâia oară.

(T.S. Eliot)

Calea resemnării

Kobo Abe - Femeia nisipurilor. 

Un profesor modest, entomolog amator, porneşte în căutarea unor specimene de insecte care să îi confirme o teorie ştiinţifică. Fascinat în paralel şi de strania lume a nisipului se opreşte într-o zonă ciudată, cvasideşertică unde îşi caută insectele cu răbdare. Timpul trece şi atunci când vine noaptea cere găzduire în cel mai apropiat sat; este dus la casa unei femei singure a cărei casă, ca mai toate din zonă, se afla pe fundul unei văgăuni unde se putea ajunge doar coborând o scară de frânghie. Va fi cea dintâi noapte a unei detenţii pe viaţă. Oamenii din zonă luau drumeţi prizonieri pentru a-i ajuta pe cei singuri - ca şi femeia care l-a găzduit pe profesor - să cureţe permanent nisipul care le acoperă şi tinde să le îngroape casele. Nisipul, ca şi timpul, ca şi moartea, ca şi deznădejdea ori ca şi orice altceva implacabil îşi poate imagina cineva, acoperă tot, distruge, macină, îngroapă tinde să aneantizeze orice existenţă şi împotriva lui trebuie luptat zi de zi, an de an, viaţă de viaţă. Ca urmare, singurul rost al oamenilor locului este de a lupta permanent cu nisipul pentru a nu fi îngropaţi de pulbere; pentru atingerea acestui scop orice preţ merită plătit, inclusiv cel al vieţii unor oameni nevinovaţi.

Cartea descrie gândurile de fiecare clipă ale omului ajuns fără voia sa în această postură dominat, cum este şi firesc, de revoltă. Se opune din toate puterile planului de a deveni o unealtă însă va trebui să se supună atunci când i se taie raţia de apă. La un moment reuşeşte să evadeze însă sătenii îl hăituiesc până într-o zonă cu nisipuri mişcătoare şi, îngropat de viu, este nevoit să implore călăilor salvarea sa. După această experienţă devine mai precaut şi încearcă o camuflare a comportamentului să, moment în care simte pericolul schimbării. „Acomodarea cu starea în care se afla avea o limită. Planul fusese ca această acomodare să fie un mijloc, nu un scop.” Cât timp îşi mai pune problema distanţării faţă de adaptarea la situaţia sa încă mai este el însuşi dar totuşi diferit de cel care nu concepea starea de detenţie.

Una din preocupările sale era de a perfecţiona o capcană pentru ciori: spera să prindă una şi, cu un bilet disperat legat de picior, s-o elibereze. Capcana nu va prinde păsări însă se va dovedi un ingenios dispozitiv de captare a apei. Din clipa constatării acestui lucru, prizonierul are un nou sens în viaţă: acela de a-şi obţine autonomia faţă de săteni obţinând apă prin propriile mijloace. „Modificarea stării nisipului corespundea modificării fiinţei lui. Poate că, în paralel cu apa din nisip, găsise un eu nou.” Acest eu nu va mai dori să evadeze: când ţăranii iau femeia bolnavă să o ducă la spital, uită (lasă) scara însă fostul revoltat refuză să plece. „Putea să-şi amâne evadarea pe altă dată, după ce le va vorbi despre capcană”, sunt ultimele sale cuvinte.

Concluzie

Atunci când te eliberezi de teamă (frică, spaimă) toate lucrurile sunt clare.
Sunt de la sine înţelese, limpezi.