marți, 5 iunie 2012

Respect

Cum ar fi fără artişti? Cred că ne-am descurca onorabil fără ei. La o primă vedere nu ne-ar lipsi prea multe, atâta timp cât le-am avea toate celelalte. Confortul, eficienţa, cunoaşterea (un anumit tip de cunoaştere) nu ar avea prea multe de suferit, poate chiar dimpotrivă. Am fi nişte roboţi mai harnici şi mai exacţi dacă nu am visa, îndemnaţi de tot felul de personaje extravagante. Tocmai că se poate imagina o viaţă fără frumos - cel omenesc, construit, oarecum „artificial” - face să-l preţuim mai mult. Ceva vital nu preţuieşti, ci doar îi constaţi importanţa: oxigenul nu-i mai valoros decât diamantul etc.
Fără artişti am pierde Adevărul esenţial, rămânând înconjuraţi de tot felul de adevăruri fără rost. Sunt oameni dăruiţi care au intuiţii extraordinare şi coboară adânc în sufletul lor, aflând acolo esenţele lumii. Alţii însă au nevoie de ajutor, de îndrumare, în această aventură iar artistul mediază între sine şi Lume. Scurtcircuitează distanţe, altfel imposibil de parcurs. Intuieşti în întuneric că ai în faţă un munte sau o prăpastie dar nu vezi nimic; or o operă de artă este ca un fulger care îţi dezvăluie tot peisajul interior, cu munţii şi prăpăstiile sale. Lumea, aşa cum este.

4 comentarii:

  1. Vocea unica a lui Leonard Cohen, este vocea oricarui om de pe intregul glob pentru ca ea ne spune propriile povesti,ne exprima emotiile patrunzand adanc in psihicul nostru.Cantecele sale sunt de o mare profunzime poetica si de o forta extrem de emotionanta.
    Astept cu nerabdare 22 septembrie :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Artiştii sunt oglinda sufletului nostru.
    Da, va fi o zi de oglindire live. :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Eu sper să ajungă Leonard Cohen, având în vedere vârsta pe care o are. :)

    RăspundețiȘtergere