vineri, 3 septembrie 2010

Nori, munţi, linişte, veşnicie

Câteva fotografii din Făgăraş. Doar cu cer, munte şi cu nori. Parte din ele exilate, din fericire, de pe Carpaţi. org. Aparatul nu este performant dar sper că reuşeşte să transmită emoţia de pe creastă.


Mare alpină
Mare alpină
Tot felul de nori: paşnici ori ameninţători
Soarele reuşeşte să-şi facă loc cu ceva dificultate


În ciuda aparenţelor, vremea a fost frumoasă. Oricum, la munte nu poate fi vorba de vreme urâtă aşa cum se vede şi în fotografii. Dacă norii au acoperit adesea peisajul, mai ales spre nord, înspre Ardeal, ei au oferit un spectacol greu de descris în cuvinte. De fapt nici aparatul foto nu reuşeşte să facă mare lucru în acest sens. Senzaţia de a fi deasupra plafonului de nori este deosebită, fiind foarte apropiată de cea a zborului.

2 comentarii:

  1. Ce imagini superbe!! Aparatul tău a adus aici, jos, emoţia de pe creastă !!

    Încerc să-mi închipui ce ai simţit tu acolo sus! Pentru că eu, de fiecare dată când intru pe blog le privesc pe rând şi stând cu o mână sub bărbie mă pierd în visare... Imaginaţia zburdă, sufletul e liber să călătorească, mintea mă face să mă detaşez de cadrele concrete...
    Cum să descriu emoţia pe care o am?
    Este bucuria care-mi inundă pieptul când Zâna Natură mă binecuvânteză generoasă cu frumuseţile dezvăluite în faţa ochilor mei!
    Este emoţia curajului de a privi piscul direct de la înălţimea lui, îndrăzneala şi smerenia cu care privesc Infinitul în ochi, lasându-mi capul pe spate, mândria ca recunoşinţă când mă uit împrejur în jos, scrutând norii...
    Este emoţia cu care inspir semeţie, putere şi expir libertatea zborului! Este emoţia interiorizării acestui cadru ca şi reamintire că stă în puterea mea să dăruiesc, să iubesc, să iert, să lupt, să-mi reordonez priorităţile în viaţă!

    Acestea (mi-)ai transmis de pe creastă..., şi nu numai!

    RăspundețiȘtergere
  2. Gândul care m-a convins să fac acest blog a fost acela de a împărtăşi câte ceva din ceea ce am eu. Aşa cum eu am luat de la alţii – nu doar de la artişti ci şi de la oamenii cu care m-am întâlnit – încerc să ofer la rândul meu din ceea ce am primit. Bucuria mersului pe munte este unul dintre aceste daruri, o bogăţie de a mea şi din acest motiv am postat în primul rând fotografiile din Făgăraş. Am vrut să transmit ceva din fiorul simţit acolo şi nu pot decât să mă bucur atunci când văd că reuşesc să fac asta. Mai puţin eu, prin cuvinte, şi mai mult imaginile cu stâncă şi cer - nu cu mine pe Moldoveanu, pe Negoiu şi pe unde voi mai fi fost pentru că nu omul e personajul principal acolo, ci natura. M-a bătut gândul să fac şi un jurnal – mai multe – dar există site-uri specializate pentru asta (Carpaţi.org, Alpinet.org) unde cei interesaţi apelează, pe bună dreptate, în primul rand atunci cand vor să o pornească spre înălţimi. Pe de altă parte, nu am o memorie fotografică a locurilor pe unde am fost, memorie căreia îi ţine loc acum aparatul de fotografiat. În schimb, am o oarecare memorie afectivă prin care îmi vin în minte impresii avute la un moment dat. Aşa cum, din Făgăraş, îmi aduc aminte de stropii de sudoare care-mi picurau din păr pe şira spinării în timpul marşului ca o emblemă a efortului nefiresc pe care trebuie să îl faci. Este acolo o altă lume, tu însuţi eşti altul şi funcţionezi după alte principii decât aici, jos.
    Mi-a plăcut tare mult, Alina, cum ai spus că muntele îţi dă puterea să îţi reordonezi priorităţile. Aşa este! De acolo, de departe şi de sus nu mai vezi lucrurile mărunte ci numai pe cele care merită iar pe acestea din urmă în adevărata lor lumină! Şi minunea continuă la întoarcere pentru că odată ce ai cunoscut înălţimile, te-ai cunoscut pe tine aşa cum eşti cu forţa şi slăbiciunile tale, te-ai înfrăţit cu Natura, nu mai poţi să fii temător, umil, deznădăjduit, ipocrit, făţarnic, urât ori mic sufleteşte. Rămâi tu însuţi, liber şi încrezător.
    M-aş bucura să ne întâlnim cândva pe munte!

    RăspundețiȘtergere