Dar privind de sus, din punctul de vedere al Domnului – oare ordinea şi disciplina unei vieţi exemplare, renunţarea la lume şi la fericirea simţurilor, îndepărtarea de murdărie şi de sânge, retragerea în filosofie şi reculegere erau într-adevăr mai bune decât viaţa lui Gură de Aur? Oare omul fusese creat pentru a duce o viaţă măsurată, ale cărei ceasuri şi rânduieli erau însemnate de clopotele care chemau la rugăciune? Oare omul fusese creat pentru a-i studia pe Aristotel şi pe Toma d’Aquino, pentru a şti greceşte, pentru a-şi sugruma simţurile şi pentru a fugi din lume? Nu fusese creat de Dumnezeu cu simţuri şi instincte, cu tenebre sângeroase, cu aptitudinea păcatului, a voluptăţii şi a disperării? (...) poate că, la urma urmei, era şi mai temerar şi mai grandios să te laşi în voia curentului crâncen şi a smintelii, să comiţi păcate şi să iei asupra ta urmările lor amarnice, în loc să duci, alături de lume, o viaţă curată, cu mâinile spălate, să-ţi plantezi o frumoasă grădină cu gânduri pline de armonie şi să umbli fără de păcat printre straturile ei ocrotite. Poate era mai greu, mai curajos şi mai nobil să colinzi cu încălţările rupte prin păduri şi pe drumuri, să rabzi soarele şi ploaia, foamea şi nevoia, să te joci cu bucuriile simţurilor şi să le plăteşti cu suferinţa.
(Hermann Hesse - Narcis şi Gură de Aur)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu