Am văzut După dealuri cam pe fugă, sunt sigur că mai are multe să îmi spună, nici nu mă consider un bun spectator, dar am o părere care vine în continuarea a ceea ce am scris anterior, despre credinţe, atunci când încă nu văzusem filmul. De fapt, aşa se şi întâmplă: atunci când ai o idee întreaga lume pare că intră în matriţa ei şi tot ce vezi o confirmă, cum cred eu acum că se întâmplă şi cu personajele din film: fiecare se află în stăpânirea unei credinţe care-l ţine prizonier. Fiecare trăieşte în lumea lui, bună, dreaptă, onestă, completă unde găseşte tot ceea ce are nevoie şi în care trăieşte satisfăcător. Atunci când trăim singuri, ajungem, cel mai probabil, să ne împăcăm cu lumea pe care o avem la dispoziţie şi care lume se transformă în Univers: este Totul. Ştim vag de existenţa altor lumi dar ori nu ne interesează, ori le asimilăm pe acestea conform propriilor principii. Problemele, surprizele, îndoielile apar atunci când lumile unora intră în coliziune cu a noastră. Sunt afectate principii, dislocate certitudini, relativizate adevăruri. Sau toate acestea sunt „puse la încercare” şi ne adâncim în dogmatismul propriilor convingeri. Am văzut cum lumi însufleţite de alte credinţe îşi urmează neabătut traiectoria fără a o afecta pe a celorlalţi. Toţi vrem binele, dar ce-i bine pentru unul este cu totul altceva sau indiferent pentru un altul. Lucrurile nu stau tocmai static, oamenii se schimbă, dar în rău, înstrăinându-se tot mai mult unii de ceilalţi. În sfârşit, ceva ferestre între noi există (psihiatrul recomandă medicamente, dar şi o lectură din Psaltire, fetele au un trecut comun care le mai leagă una de cealaltă) dar senzaţia pe care o lasă filmul este că aceste ferestre nu sunt suficiente. Construim „bisericuţe” (în film mănăstiri) cu cei cu care împărtăşim aceeaşi credinţă ceilalţi continuând să rămână „dincolo” oricât am vrea să fie altfel.
La un moment dat, în film, două călugăriţe îndeplinesc un canon, citind cu voce tare, dintr-o carte, în biserică, când apare Alina, bolnavă. Părea că fiecare se află de o parte şi de alta a sănătăţii mintale, în nebunie, aşa cum ar fi părut oricine, cu orice convingeri, care ar fi apărut acolo. Dintr-un anumit punct de vedere, suntem toţi la fel de depărtaţi de adevăr. Poate, doar mai puţin cei care ştiu asta şi atunci nu judecă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu