Saltul de la mister la problemă

„Lingvistul Noam Chomsky sugera la un moment dat că ignoranţa noastră ar putea fi împărţită în probleme şi în mistere. Atunci când ne confruntăm cu o problemă, chiar dacă nu-i cunoaştem soluţia, avem o viziune analitică şi un bagaj de cunoştinţe care creşte pe zi ce trece şi intuim obiectul cercetării noastre. Când încercăm însă să desluşim un mister, tot ce putem face este să ne privim nedumeriţi şi să ne minunăm, neştiind nici măcar cum am putea aborda o eventuală explicaţie.” (Steven Pinker - Cum funcţionează mintea)

Există un drum al cunoaşterii, ascendent conform celor de mai sus, de la mister la problemă. Dar s-ar putea, cum spune Constantin Noica, să ne trezim astfel înconjuraţi de lucruri exacte şi fără niciun Adevăr. Să desacralizăm toate misterele (din fericire este imposibil să se ajungă până acolo, dar se fac eforturi în acest sens) primind în schimb doar soluţii, probleme rezolvate. Există mistere „adevărate”, autentice de care ar fi bine să nu ne atingem. Dar cu faptul că ignoranţa poate fi atacată sistematic, cu unelte adecvate, sunt complet de acord, atât în principiu cât şi în ceea ce mă priveşte. Şi, revenind la Chomsky, numai aşa vom demasca falsele mistere, iluziile şi minciunile.

Mai este ceva. Cred că fiecare se află într-un anumit loc pe o axă a misterului care are, probabil, forma clopotului lui Gauss: cei mai mulţi la mijloc. Eu încă nu mi-am găsit locul - pot gândi atât din punctul de vedere al unui materialist pentru care viaţa, sub orice formă, este doar o maşinărie, un calculator etc. dar îi înţeleg şi pe cei care găsesc sens numai în transcendenţă şi în nimic de aici, „de jos”. Caut calea de conciliere între aceste capete de interval pentru că niciuna dintre extreme nu este satisfăcătoare.