sâmbătă, 26 ianuarie 2013

Inventarea sensului vieţii

„Sensul vieţii? Sensul vieţii mele. Chiar cărţile puse în teancuri clătinătoare pe masa mamei conţin răspunsuri bombastice la aceste întrebări. «Suntem creaturi care caută sensul», am scris eu «care trebuie să facă faţă neplăcerii de a fi fost aruncate într-un univers lipsit în mod intrinsec de sens.» Şi apoi, pentru a anihila nihilismul, explicam eu, trebuie să ne asumăm o sarcină dublă. Mai întâi inventăm sau descoperim un proiect cu semnificaţie vitală destul de solid pentru a sprijini o viaţă. Apoi trebuie să ne străduim să uităm actul nostru de inventare şi să ne convingem că n-am inventat, ci am descoperit proiectul cu semnificaţie vitală - că acesta are o existenţă independentă «undeva afară».“
(Irvin D. Yalom - Mama şi sensul vieţii)

Cum poţi să sugerezi aşa ceva?

5 comentarii:

  1. In ce mod esti tu "impotriva haosului"?

    P.S. Rasfoind printre pagini am cautat un raspuns (cel putin o idee), dar...
    P.P.S. Cum intram in haos?! si... cel mai important: Cum iesim din el?!

    RăspundețiȘtergere
  2. Nici nu era nevoie să răsfoieşti prea mult pentru a afla răspunsul la aceste întrebări. El se află în textul din subsolul paginii, al cărui autor este Norbert Wiener. Succint, se spune acolo, iar eu sunt de acord, că trăim într-un univers haotic în care orice idee de ordine se arată artificială, incompletă, temporară, relativă. Nu există principii universale, absolute în funcţie de care să ne ordonăm existenţa, viaţa şi atunci suntem obligaţi să le construim/inventăm noi (se vorbeşte în acest context de sens al vieţii, ca în citatul din Yalom). Propria ordine a lumii, creată cu ajutorul experienţei, lecturilor, filmelor este reflectată aici. Nu-mi propun să sugerez un drum - de ieşire din haos - pentru alţii, ci să-l descriu – aşa cum cred eu de cuviinţă – pe al meu şi, eventual, doar să îndemn pe fiecare la curaj pentru asumarea propriului parcurs existenţial. Dacă nu am reuşit să exprim aceste lucruri, regret, dar am să perseverez în acest „proiect”, cum se spune acum.
    Dar, totuşi să nu fiu din nou prea vag, eu cred că problema nu este cum intrăm în haos, atâta timp cât suntem permanent în mijlocul dezordinii, ci cum ne dăm seama că suntem în haos. Prin accident, adesea din întâmplare: ne îmbolnăvim, ne accidentăm, suntem victime ale unui dezastru de orice fel, suntem părăsiţi, îmbătrânim, facem într-un fel sau altul cunoştinţă cu moartea ori suferinţa etc. Iar atunci toate decorurile dispar, se vede că ordinea în care am crezut până mai ieri este doar o aparenţă. Regele, oricare ar fi el, este gol. De ieşit ieşim cu curaj, credinţă, cunoaştere, iubire (probabil îţi este la îndemână) fiecare cu drumul său. Drum care, o spune acelaşi Wiener este provizoriu, niciodată definitiv.
    Mulţumesc, oricum, pentru că ţi-ai făcut timp să răsfoieşti paginile blogului şi pentru că mi-ai dat prilejul să încerc a lămuri ceea ce ar fi de lămurit.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am auzit/citit multe despre acest sens al vietii si ma intreb - cei care vorbesc despre el chiar l-au gasit?! (sigur un sens personal, individual adaptat, asa cum si l-au dorit, pentru ca e imposibil sa-i multumesti pe toti, doar nu exista "reteta") sau sunt la fel de (ne)fericiti in a-l accepta (haosul) si a nu i se impotrivi...
      Si ma mai intreb cum au reusit sa gaseasca un fir de sens in tot acest haos,in tot acest neinteles, pentru ca toate aceste "explicatii" sunt nici pe departe o consolare, nici raspuns, ci doar o meditatie asupra celor ce simt, vad, si redau in cuvinte, spre nedumerirea oamenilor simpli.
      Cati dintre genii au inteles sensul?!...caci de ce (ma)intreb: "Cum?!" , pentru ca nu reusesc sa-l gasesc/inteleg eu pe al meu, si nici sa constientizez cauza "problemei".
      .. ori poate trebuie sa caut in adamncimea fiintei mele, si a nu prelua logica abstractilor genii?!

      Ștergere
  3. Nu există nicio disciplină şcolară care să se numească Sensul vieţii. Fiecare, cum spui şi tu, şi-l găseşte (sau nu) pe cont propriu după ce a distilat ceea ce a trăit. Lucrul acesta cred că este important: mai întâi să trăieşti iar mai apoi să meditezi şi nu invers. Dacă nu ai apucat să trăieşti, sau ai trăit vag, poţi citi întreaga bibliotecă din Alexandria pentru că nu te va duce mai aproape de vreun sens decât erai înainte. Mai curând găseşti un sens în viaţă şi mai apoi ţi-l rafinezi, validezi, confirmi prin lecturi şi alte tipuri de cunoaştere. De asta ai senzaţia că alţii îndrugă vorbe goale pentru că certitudinile lor nu sunt ale tale. Iar pentru a ajunge la acestea nu există reţete. Fiecare are propriul său „drum al Damascului” în afara sau în interiorul său - asta depinde detemperament, educaţie, context social etc.. Dar cum spune o vorbă (de-a lui Sf. Augustin?) devenită clişeică de atâta utilizare „Nu m-ai fi căutat dacă nu m-ai fi găsit deja” aşa că se pare că eşti pe drumul cel bun. Pe de altă parte, nu te concentra pe acest sens al vieţii pentru că tocmai astfel te pregăteşti să-l ratezi. E ca şi cu fericirea: dacă o urmăreşti cu obstinaţie, nu o vei atinge niciodată. „Sensul” se desprinde din ceea ce faci în toată viaţa ta, nu este, nu poate fi, un obiectiv în sine.
    Reciteşte citatul din Yalom de la această postare: Care este „proiectul tău cu semnificaţie vitală”? Aceasta e o întrebare mai simplă decât cea cu sensul. O diplomă, o familie, o carieră, credinţa, iubirea etc. Orice astfel de „proiect” transpus în practică se poate mai apoi transfigura în sens. Cu muncă, voinţă, îndrăzneală. Altfel nu ştiu cum. Dacă tu cauţi modalităţi de revelare spontană a sensului vieţii, atunci nu eşti pe blogul potrivit.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ba cred ca nu am gresit blogul si nici ca am hotarat sa-ti acord intrebarea.
      M-ai ajutat (intr-un fel) sa (re)constientizez acel sens care niciodata nu m-a "parasit" ci doar am evitat eu sa-l vad, crezand ca nu e suficient de bun sau fantastic,sau impresionant.
      Cred ca vreau sa creez ceva cu adevarat memorabil si fabulos, dar nu am rabdarea de a realiza acest "scop" in timp.
      Stiu ca toate sunt in mine, dar de multe ori ma preocupa magnificul de la suprafata, uitand sa caut in adancime. Si probabil mai gresesc ca vreau sa imit genialitatea cuiva.
      Obisnuiesc sa-mi pun multe intrebari ale caror raspunsuri, intr-adevar, nu le poti gasi in biblioteci, dar, desi nu gasesc raspunsuri, gasesc indicii care ami consoleaza "curiozitatea", asa ca, oricum cautarea nu e zadarnica.
      Azi, a-ti multumesc pentru indiciu si-ti mai daruiesc un zambet de gratitudine :)

      Ștergere